Notificări online despre modificările în actele constitutive

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Notificări online despre modificările în actele constitutive

Economie 21 Noiembrie 2008 / 00:00 558 accesări

Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC) a dezvoltat o aplicaţie pentru instituţiile publice şi societăţile comerciale prin care utilizatorii sînt notificaţi în timp real asupra modificărilor survenite în actele constitutive ale unei firme înscrise la Oficiile Registrului Comerţului de pe lîngă Tribunale. Beneficiarii serviciului sînt instituţiile publice cu atribuţii de cercetare şi control, dar şi cu participări la societăţi comerciale, comercianţii, precum şi instituţiile private, respectiv consultanţii (avocaţi, consilieri juridici, auditori, experţi contabili, consultanţi fiscali), instituţiile financiare şi de investiţii (bănci, asigurări, instituţii financiare nebancare, brokeri, burse de valori). Prin intermediul aplicaţiei, fiecare utilizator poate să-şi creeze propria listă de societăţi în vederea monitorizării, urmînd ca, apoi, să primească notificări prin poşta electronică despre modificările intervenite asupra acestora. Principalele tipuri de notificări vor viza cererile de înregistrare a modificărilor actului constitutiv, de radiere, de depunere şi menţionare acte, de preschimbare, de actualizare CAEN, de îndreptare eroare materială, cererile - comandă eliberare informaţii, cererile - comandă eliberare acte (certificate constatatoare, copii certificate şi extrase CAEN), cererile de eliberare duplicat şi cererile de depunere situaţie financiare anuale. Accesul la serviciu se va face prin intermediul paginii de internet a ONRC, în baza unui “nume de utilizator” şi a “parolei de acces” la cererea scrisă a instituţiilor interesate, notificările urmînd să fie trimise criptat pe adresele de e-mail indicate de utilizator. Într-o primă fază, accesul va fi gratuit, iar ulterior, acesta se va face pe baza unui abonament lunar, cu excepţia instituţiilor care beneficiază de gratuitate conform legislaţiei şi care vor beneficia în continuare de această facilitate. Toate transmisiile de date din şi spre serverul ce găzduieşte serviciul vor fi criptate, pentru a nu putea fi făcute publice informaţiile urmărite/monitorizate.

Taguri articol


12