Trupa Provincialii va lansa, mâine, cel de-al treilea album intitulat „Ochi de catifea”, sub marca RBA Records, egida prin care au fost produse şi albumele anterioare, „Noaptea pe covor” şi „Chitara Maita”, pentru cel din urmă fiind premiat cu un disc de aur. Recentul material discografic conţine 12 melodii la înregistrarea cărora formaţia a colaborat cu Orchestra Naţională de Cameră din Chişinău, Corul de Cameră condus de Ilona Stepan, Orchestra de Cameră a Teatrului „Mihai Eminescu\" şi Filarmonica Naţională. Piesele sunt prelucrări din folclorul românesc şi ţigănesc rusesc, orchestrate inedit, care asigură, astfel, o continuitate între tradiţie şi modernitate şi au ca temă iubirea, surprinsă în diferite forme: ca iniţiere sau tragism. Compoziţiile se definesc printr-un sound acustic fără înflorituri stilistice, cu influenţe clasice de jazz manouche. Ca în fiecare an, în această vară, formaţia va putea fi întâlnită şi în concerte susţinute la malul mării.