Nou diagnostic pentru preşedintele Argentinei

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Nou diagnostic pentru preşedintele Argentinei

Externe 09 Ianuarie 2012 / 00:00 376 accesări

Cristina Fernandez de Kirchner nu a suferit de cancer, a declarat un purtător de cuvânt al Preşedinţiei argentiniene. Săptămâna trecută, preşedintele Kirchner a fost operat pentru scoaterea glandei tiroide, fiind suspectată că ar fi suferit de cancer. Susţinătorii săi s-au strâns în faţa spitalului pentru a o susţine. Însă analizele postopertorii au arătat că nu există celule canceroase în nodulii îndepărtaţi.

Cristina Fernandez de Kirchner, în vârstă de 58 de ani, a început recent al doilea său mandat la preşedinţie, după o victorie detaşată în alegeri. Soţul său, fostul preşedinte Nestor Kirchner, a murit anul trecut în urma unui atac de cord. Boala şefului de stat argentinian a fost descoperită pe data de 22 decembrie, în timpul unor teste medicale de rutină, a declarat purtătorul de cuvânt al Preşedinţiei, Alfredo Scoccimarro. Anunţul a reprezentat un şoc pentru Argentina. Cristina Fernandez de Kirchner a fost plină de energie în ultimul timp, impunând o serie de legi controversate, şi nu a dat semne de boală. A fost aleasă pentru un nou mandat în luna octombrie, la diferenţă mare faţă de principalul său rival, şi este în continuare foarte populară în ţară. În primul său mandat, ţara a înregistrat o creştere economică puternică şi a implementat o serie de politici sociale în beneficiul săracilor. Mai mulţi lideri din America Latină au fost diagnosticaţi în ultimul timp cu cancer. Preşedintele venezuelean Hugo Chavez, liderul din Paraguay Fernando Lugo şi fostul preşedinte brazilian Luiz Inacio da Silva au fost operaţi anul trecut.

Taguri articol


12