Noul dosar în care Viorel Hrebenciuc este acuzat - al treilea în doar două luni - de instigare la infracţiunea de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, trafic de influenţă, folosire a influenţei în scopul obţinerii de foloase necuvenite şi cumpărare de influenţă cuprinde şi alte nume grele. Dan Şova ar fi, potrivit unor surse judiciare citate de Mediafax, unul dintre ele şi Dumitru Iliescu, fostul şef al Serviciului Protecţie şi Pază (SPP), ar fi un altul. Procurorii promit însă şi alte nume-surpriză. Potrivit unei interceptări a procurorilor, Hrebenciuc i-ar fi cerut lui Şova să iniţieze o propunere legislativă privind amnistia şi graţierea unor pedepse, pentru a evita ca o eventuală condamnare să fie pusă în executare în celelalte dosare pe care deja la are în pronunţare, dar şi pentru ca Miron Mitrea să nu facă închisoare, dacă va fi condamnat definitiv.
Potrivit DNA, în 17 octombrie, Viorel Hrebenciuc, lider al grupului parlamentar al unui partid din Camera Deputaţilor, membru al Comitetului Executiv Național al partidului respectiv şi vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, „şi-a folosit influenţa faţă de un membru al aceluiaşi partid politic, în scopul de a-l determina să iniţieze o propunere legislativă privind amnistia şi graţierea unor pedepse”. Procurorii susţin că, în timpul întâlnirii care a avut loc în acea zi, cei doi au discutat în detaliu despre acuzaţiile aduse lui Hrebenciuc în dosarul privind retrocedările ilegale de păduri, despre condiţiile de incriminare a acestor fapte şi despre riscul de a fi condamnat. Hrebenciuc i-ar fi cerut să se asigure că va fi adoptată o lege de amnistie şi graţiere, solicitare pe care colegul său din PSD ar fi acceptat-o. Surse judiciare au declarat pentru Mediafax că membrul PSD menționat este Miron Mitrea, condamnat de instanţa supremă, în 15 octombrie, la doi ani de închisoare cu executare, în dosarul de corupţie privind lucrările de construcţie făcute la locuinţa mamei sale, decizia nefiind definitivă. Viorel Hrebenciuc i-ar fi promis colegului său din PSD, în schimbul intervenţiilor sale, că îl va sprijini să obţină funcţia de preşedinte al partidului din care cei doi fac parte, în dauna altor doi posibili contracandidaţi. Colegul lui Hrebenciuc ar fi promis că, în schimbul ajutorului acordat pentru a deveni preşedintele partidului, îl va determina pe ministrul Justiţiei să iniţieze proiectul de amnistie. "În schimb, Hrebenciuc Viorel i-a promis colegului său de partid că va convinge mai mulţi membri au partidului, aflaţi în sfera sa de influenţă, să îl susţină", au precizat procurorii.
DNA a menţionat că în această cauză se fac acte de urmărire penală şi faţă de alte persoane.
În ce priveşte numele fostului şef al SPP, Dumitru Iliescu, acesta i-ar fi furnizat lui Hrebenciuc informaţii din interiorul DNA. Potrivit unor surse judiciare citate de Mediafax, Iliescu ar fi cerut şi obţinut de la un angajat al DNA informaţii despre interceptarea deputatului. Potrivit surselor citate, Hrebenciuc a aflat astfel, prin intermediul lui Iliescu, că a fost şi este interceptat în baza unui mandat de supraveghere tehnică emis la solicitarea DNA. Tot Dumitru Iliescu, susţin anchetatorii, l-ar fi asigurat pe Hrebenciuc că, prin intermediul angajatului DNA, poate să obţină în continuare informaţii cu privire la evoluţia dosarelor în care acesta este cercetat, dar şi despre alte dosare penale de interes, astfel că deputatul i-ar fi propus intensificarea contactelor pentru transmiterea acestor date nedestinate publicităţii. În schimbul acestor servicii, Iliescu i-ar fi cerut lui Hrebenciuc sprijinul pentru angajarea fiicei sale, de profesie arhitect, sens în care deputatul i-a promis că prin intermediul fiului său, Andrei Hrebenciuc, va determina funcţionari publici să o angajeze într-o instituţie publică, mai spun procurorii anticorupţie.
Dumitru Iliescu a fost şef al SPP în perioada 1990-1996.
Angajatul DNA care i-ar fi dat informaţii lui Hrebenciuc nu s-a autodenunţat, ci a fost prins de anchetatori, potrivit aceloraşi surse judiciare.