Opoziţia siriană susţine că forţele guvernamentale au ucis, vineri, cel puţin 131 de persoane în oraşul Houla. Gruparea de opoziţie LCC afirmă că 88 de persoane, majoritatea copii, au fost ucise în oraşul Houla. Potrivit membrilor LCC, familii întregi au fost măcelărite de soldaţi ai regimului Bashar al-Assad. Alte 43 de persoane au fost ucise pe întreg teritoriul Siriei. Regimul al-Assad neagă aceste afirmaţii. Opoziţia cere sprijinul comunităţii internaţionale şi consideră că ONU poartă responsabilitatea pentru incapacitatea de a-i proteja pe civilii sirieni prinşi între luptele dintre forţele guvernamentale şi cele ale opoziţiei. Într-o scrisoare adresată Consiliului de Securitate al ONU, secretarul general Ban Ki-moon scrie că forţele guvernamentale încalcă drepturile omului în mod repetat, prin arestări arbitrare şi execuţii sumare ale activiştilor opoziţiei. Nici măcar prezenţa observatorilor ONU, care monitorizează respectarea acordului de încetare a focului, nu a dus la oprirea violenţelor, mai afirmă Ban Ki-moon.
Opozanţi ai regimului lui Bashar al-Assad controlează acum părţi importante ale unor oraşe siriene, a declarat secretarul general al ONU în ultimul său raport asupra situaţiei din ţară. Misiunea de observatori ai ONU în Siria a observat distrugeri materiale considerabile, provocate de conflict, în multe localităţi, în special în anumite zone deţinute de opoziţie, arată raportul. Observatorii au subliniat de asemenea că părţi importante din unele oraşe par acum sub controlul de facto al membrilor opoziţiei. Atmosfera este de tensiune, neîncredere şi teamă. Criza este permanentă pe teren şi se caracterizează prin violenţă regulată, degradarea condiţiilor umanitare, încălcări ale drepturilor omului şi o continuă confruntare politică, este scris în acest raport. Potrivit ONU, în jur de 10.000 de persoane au fost ucise în violenţa ce durează de 15 luni. O încetare a focului a fost stabilită oficial la 12 aprilie, dar niciodată respectată. REUNIUNE DE URGENŢĂ Emiratele Arabe Unite au anunţat sâmbătă că au cerut Ligii Arabe să convoace o reuniune urgentă după masacrul comis la Houla. Ministrul de Externe al EAU, şeicul Abdallah Ben Zayed Al-Nahyan, a cerut Ligii Arabe să îşi asume responsabilităţile pentru a asigura protecţia civililor sirieni. Şeful observatorilor ONU în Siria, generalul Robert Mood, a condamnat, sâmbătă, ”tragedia brutală de la Houla”, afirmând că observatorii desfăşuraţi în ţară au mers acolo şi au numărat peste 92 de morţi, dintre care 32 de copii sub 10 ani.
DISCUŢII LA MOSCOVA Ministrul britanic de Externe, William Hague, a efectuat, ieri, o vizită la Moscova, pentru a discuta despe situaţia din Siria. Rusia şi China au blocat, până în prezent, două rezoluţii ale Consiliului de Securitate al ONU privind condamnarea violenţelor din Siria, dar au sprijinit misiunea de pace a trimisului Ligii Arabe şi al ONU, Kofi Annan. William Hague s-a întâlnit cu omologul său rus, Serghei Lavrov, pe lângă situaţia din Siria, pe agenda discuţiilor figurând programul nuclear iranian, situaţia din Afganistan şi scutul antirachetă.