Ministerul Justiţiei a lansat ieri, o versiune îmbunătăţită a Portalului instanţelor de judecată din România, realizată în parteneriat cu companie Indaco System, cea care a creat si sistemul ECRIS. Implementarea proiectului a costat 2.215.560 lei (fără TVA), din care 79,08% fonduri europene nerambursabile din cadrul programului specific al Comisiei Europene „Justitie Penală” şi 20,92% din bugetul de stat”. Accesul este mult mai rapid, justiţiabilii având posibilitatea să afle informaţii despre dosarele aflate în lucru ori soluţionate. Noul Portal poate fi accesat şi de pe telefoanele smart sau tablete. Motorul de căutare implementat permite regăsirea informaţiilor despre instanţe, sedinţe, dosare, jurisprudenţă. Pentru aplicarea dispoziţiilor noului Cod de procedură civilă, Portalul permite publicarea online a citaţiilor pentru persoanele al caror domiciliu este necunoscut, dar şi căutarea citaţiilor după numele părţii citate. Afişarea citaţiei conţine informaţii despre partea citată, celelalte părti, locul şi data înfăţişării, dosar. Orice persoană şi/sau companie interesată să dezvolte servicii şi aplicaţii pe baza datelor din portal le poate accesa printr-un serviciu web, în mod gratuit, cu menţionarea sursei, având acces nerestricţionat la date.(S.R.)