Nou regulament de decontare a serviciilor medicale

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Nou regulament de decontare a serviciilor medicale

Sănătate 17 Martie 2011 / 00:00 945 accesări

Un punct important pe ordinea de zi a întâlnirii de săptămâna viitoare a membrilor Asociaţiei Spitalelor Europene (HOPE) este modificarea regulamentului de decontare a serviciilor medicale, a anunţat managerul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Constanţa, dr. Dan Căpăţână, participant la întrunire, în calitate de ofiţer de legătură. „Trebuie modificat regulamentul referitor la modul de decontare a serviciilor medicale în spaţiul UE şi modul în care ţările comunitare pot primi asiguraţii. La ora actuală, accesul la servicii medicale de înaltă performanţă din alte ţări este facil. Nu ştiu cât de corect este ca diferenţa de cost sa fie suportată de Casa de Asigurări de Sănătate”, spune managerul SCJU. Oficialul este de părere că un asigurat ar trebui să beneficieze de servicii medicale asemănătoare celori din statul de origine şi să suporte diferenţa de preţ. „Primul pas în libera circulaţie a asiguraţilor în UE este acel card electronic. Este singura modalitate prin care putem urmări pacienţii şi la nivel european. Vom vedea săptămâna viitoare ce se va decide în cadrul HOPE”, a mai declarat managerul.

Taguri articol


12