GarantiBank a lansat serviciul de plată în numerar a facturilor Romtelecom, serviciul adresându-se persoanelor fizice şi juridice, se arată într-un comunicat al băncii. Serviciul este oferit gratuit tuturor persoanelor, astfel că se pot achita la ghişeele băncii atât facturile proprii, cât şi cele aparţinând altor abonaţi. „Prin lansarea acestui serviciu am iniţiat, în primul rând, un parteneriat pe termen lung cu operatorul Romtelecom, facilitând abonaţilor acestuia plata facturilor prin intermediul reţelei de unităţi a GarantiBank. Totodată, abonaţii Romtelecom care sunt şi clienţi ai băncii îşi vor putea eficientiza operaţiunile lunare de plată printr-o simplă vizită la bancă”, a declarat directorul general GarantiBank, Murat Atay. GarantiBank intenţionează să extindă modalităţile de plată a facturilor Romtelecom prin adăugarea unor canale, precum bancomate, internet banking şi direct debit.