Nou summit UE pentru criza deficitelor

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Nou summit UE pentru criza deficitelor

Externe 22 Octombrie 2011 / 00:00 423 accesări

Liderii Zonei Euro se vor întâlni din nou, miercuri, pentru a găsi o soluţie la criza deficitelor, au declarat, vineri, surse UE. Joi seară, preşedintele francez, Nicolas Sarkozy şi cancelarul german, Angela Merkel, au spus că o a doua întâlnire, pe lângă cea care va avea loc, duminică, la Bruxelles, este necesară pentru soluţionarea diferendelor privind planul de contracarare a crizei din Zona Euro. Franţa şi Germania au puncte de vedere contradictorii în legătură cu opţiunile de consolidare a Fondului European pentru Stabilitate Financiară (FESA). În cursul reuniunilor programate pentru următoarele şase zile, guvernele europene ar urma să ajungă şi la acorduri privind recapitalizarea băncilor, ajutarea în continuare a Greciei, consolidarea disciplinei bugetare în Zona Euro şi coordonarea economică. ”Europa se îndreaptă în mod hotărât spre un guvern economic al Zonei Euro, după criza datoriei”, a declarat premierul francez, Francois Fillon, vineri, la Seul, în contextul apropiatului summit al liderilor europeni pe care-l consideră decisiv. Europenii au în vedere un plan în trei timpi: restructurarea datoriei elene, recapitalizarea băncilor europene, pentru a-i face faţă, întărirea FESF.

Parlamentul elen şi-a dat aprobarea finală pentru cel mai recent pachet de măsuri de austeritate, în pofida a două zile de proteste violente, în urma cărora un bărbat a murit în faţa sediului Legislativului de la Atena. Pachetul de măsuri de austeritate, ce include reduceri salariale, disponibilizarea a 30.000 de bugetari şi creşteri ale taxelor, este necesar pentru obţinerea noilor tranşe din împrumuturile UE-FMI. Ministrul de Finanţe, Evanghelos Venizelos, a descris alegerea drept ”una între o situaţie dificilă şi o catastrofă”. Există temeri că, dacă Guvernul elen intră în incapacitate de plată, va duce la o reacţie în lanţ care va cuprinde băncile şi alte ţări din Zona Euro cu datorii mari.

POSIBILE RETROGRADĂRI Agenţia de evaluare financiară Standard & Poor\'s (S&P) a avertizat joi că este posibil să coboare cu una sau două trepte ratingurile a cinci ţări europene, printre care se numără şi Franţa, în prezent cotată la AAA, dacă Zona Euro va recădea în recesiune şi costurile la care se împrumută guvernele vor creşte. Analiştii de la S&P au elaborat un raport în care au analizat capacitatea UE şi a FMI de a sprijinii Zona Euro în două posibile scenarii: o dublă recesiune şi o recesiune însoţită de creşterea puternică a dobânzilor. ”În ambele scenarii, ratingurile suverane ale Franţei, Spaniei, Italiei, Irlandei şi Portugaliei vor fi probabil coborâte cu una sau doua trepte”, se arată în raport. De asemenea, în conformitate cu cel mai pesimist scenariu economic analizat de S&P, s-ar impune recapitalizarea a numeroase bănci din Spania, Italia şi Portugalia, agenţia adăugând că actualele mecanisme de sprijin ar putea să nu fie suficiente dacă situaţia se va agrava peste aşteptări.



12