REACŢII PERICULOASE Fascinaţia legată de sângele care ne curge prin vene a fost constantă de-a lungul timpului! De la legăturile de sânge la grupele sangvine care ne diferenţiază, lichidul miraculos care menţine viaţa are o aură de mister care nici în prezent nu a fost complet elucidată. O grupă de sânge care poate face ca transfuziile să fie letale s-a dovedit a fi un mister timp de 60 de ani. Acum, cercetătorii au reuşit să identifice secretul din spatele grupei de sânge cunoscute sub numele de „Vel”, descoperire ce ar putea să facă sângele mai sigur pentru sute de mii de persoane din întreaga lume.

Misterul data din 1952, când o femeie de 66 de ani originară din New York, bolnavă de cancer de colon, a primit o transfuzie de sânge şi a suferit o reacţie neaşteptată, foarte gravă şi potenţial letală, în care corpul ei a respins sângele. Medicii care au investigat acest caz se refereau la femeie, folosindu-i numele de familie, drept ”Pacienta Vel”. Cercetările aprofundate au relevat faptul că doamna Vel a dezvoltat o reacţie imună foarte puternică la un compus necunoscut ce se găsea în sângele ce-i fusese transfuzat. Cu toate acestea, oamenii de ştiinţă nu au putut să identifice respectivul compus, deschizând acest mister al unui nou tip de sânge, ”Vel-negativ”.

CAZURI RARE Majoritatea oamenilor de pe Terra sunt Vel-pozitivi, dar studiile efectuate după identificarea cazului doamnei Vel au arătat că nu este singură. Peste 200.000 de oameni din Europa şi mai bine de 100.000 de persoane din America de Nord au sângele de tip Vel-negativ. În Europa, incidenţa acestui tip rar de sânge este de 1 la 2.500 de persoane, iar dacă aceşti oameni primesc o transfuzie cu sânge Vel-pozitiv, ei riscă să sufere de insuficienţă renală şi chiar să moară. Hematiile fiecărei persoane sunt acoperite cu molecule ce servesc drept antigene, compuşi ce instruiesc sistemul imunitar să reacţioneze. Acesta reacţionează prin pomparea de proteine cunoscute sub numele de anticorpi, ce se ataşează de antigene şi le neutralizează. Cu toate acestea, de regulă, oamenii nu produc anticorpi la propriile antigene, ci doar la antigenele străine, cum ar fi cele obţinute de la sângele altei persoane care are o grupă de sânge diferită. Cele mai cunoscute antigene sunt cele care formează principalele grupe de sânge: A, B, AB şi O. Pe lângă acestea, mai există numeroase alte grupe de sânge mai puţin cunoscute, precum Vel, care au potenţialul de a face transfuziile periculoase pentru pacienţi.

O PROTEINĂ ÎN PLUS Sângele Vel-negativ este unul dintre tipurile de sânge ce pot fi obţinute extrem de greu în numeroase ţări. Acest lucru se datorează parţial rarităţii sale, dar totodată şi faptului că nu există o metodă sistematică de identificare a sângelui Vel-negativ la donatori. Până acum, pentru a identifica dacă o persoană este Vel-negativă sau Vel-pozitivă, doctorii foloseau anticorpi obţinuţi de la puţinele persoane identificate drept Vel-negative, după ce corpurile lor au respins sângele transfuzat. Multe spitale şi bănci de sânge nu au acces la aceşti anticorpi, astfel că nu au nicio metodă prin care să testeze pentru Vel. Acum, cercetătorii Institutului Naţional de Transfuzie a Sângelui din Franţa au descifrat misterul tipului de sânge Vel.

Pentru a identifica elementul-lipsă din acest puzzle, s-au folosit anticorpii extraşi de la pacienţii Vel-negativ, pentru a purifica proteina Vel din membranele hematiilor umane. ”Vinovatul” este o moleculă minusculă, neobservată până acum, pe care au intitulat-o SMIM1 (small integral membrane protein 1). Analiza genetică efectuată pe 70 de persoane Vel-negativ a dezvăluit că toţi pacienţii aveau o genă lipsă, ce permite celulelor să producă SMIM1. Anul trecut, cercetătorii au identificat proteinele responsabile pentru alte două grupe rare de sânge, Junior şi Langeris. Cu Vel, numărul grupelor de sânge înţelese de cercetători se ridică astăzi la 33. Cercetătorii au conceput teste pe baza ADN-ului ce permit identificarea pacienţilor cu Vel-negativ. Aceste teste pot fi integrate uşor în procedurile de testare de sânge existente, iar cadrele medicale le pot realiza în mai puţin de două ore.