Nou val de proteste violente în Franţa. Studenţii, în confruntări cu poliţia

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Nou val de proteste violente în Franţa. Studenţii, în confruntări cu poliţia

Externe 05 Decembrie 2018 / 15:34 3985 accesări

Protestele studenţilor francezi s-au intensificat marţi în toată ţara, având loc numeroase incidente în care demostranţi au incendiat mai multe clădiri şi au intrat în confruntări violente cu poliţia, relatează Reuters. De la începutul acestei săptămâni, studenţii au început să se implice în protestele aşa-numitelor "veste galbene", îndreptate împotriva preşedintelui Emmanuel Macron, scrie zf.ro. Autorităţile locale au declarat pentru Reuters că un liceu din oraşul Blagnac de lângă Toulouse a fost incendiat în cursul zilei de marţi. Astfel de incidente au avut loc, de asemenea, în mai multe oraşe precum Lyon, Marsilia, Bordeaux şi Orleans, în timp ce mai multe şcoli au fost închise în oraşele Creteil şi Versailles, de lângă Paris. Premierul francez Édouard Philippe a anunţat marţi suspendarea pentru şase luni a majorării taxei la carburanţi, ca urmare a protestelor violente care au avut loc în ultimele zile în Franţa.



12