Preşedintele sirian, Bashar al-Assad, a decretat, ieri, o nouă amnistie generală. ”Preşedintele Assad a promulgat un decret ce acordă amnistie generală pentru infracţiunile comise înainte de 20 iunie 2011”, potrivit televiziunii siriene. La 31 mai, el a decretat o amnistie generală pentru toţi deţinuţii politici, inclusiv pentru membrii Fraţilor Musulmani. Actuala amnistie este un nou demers al Damascului de a încerca o reducere a tensiunilor. Pentru a calma populaţia, preşedintele a ridicat starea de urgenţă, în vigoare din 1963 şi a anunţat reforme economice şi politice, dar revolta continuă să ia amploare.
Manifestaţii ample de susţinere a preşedintelui sirian au avut loc, ieri, în mai multe oraşe, printre care Damasc, Deraa, Hama şi Homs, afirmă presa oficială. Televiziunea publică a spus că milioane de sirieni şi-au exprimat susţinerea pentru reformele anunţate de preşedinte în discursul de luni. Televiziunea a prezentat imagini cu sirieni care agitau portretele lui Bashar al-Assad şi steagurile siriene.