Nouă ani de detenţie pentru violarea colegei de serviciu

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Nouă ani de detenţie pentru violarea colegei de serviciu

Eveniment 18 Iunie 2013 / 00:00 1559 accesări

Un bărbat de 45 ani, din Constanţa, deferit justiţiei pentru viol, a fost găsit vinovat de magistraţii Judecătoriei Constanţa şi condamnat, ieri, la nouă ani de închisoare. În plus, Mihai Vasile trebuie să-i plătească femeii de care a abuzat sexual 5.000 de euro daune morale. Sentinţa nu este definitivă. Potrivit anchetatorilor, violul a avut loc pe 15 ianuarie, în jurul orei 22.00, în zona hotelului „Dobrogea”, din Constanţa. Poliţiştii spun că femeia a plecat de la serviciu şi, la ieşirea din restaurantul unui hotel din staţiunea Mamaia, unde era angajată, a fost acostată de Vasile, unul dintre colegii ei de muncă, care s-a oferit să o conducă până la staţia de microbuz. Au mers împreună şi au aşteptat câteva minute sosirea mijlocului de transport, dar, pentru că acesta întârzia, victima a decis să caute un taxi. Vasile a însoţit-o şi au pornit pe jos, spre zona „Dobrogea”. Femeia le-a spus anchetatorilor că, la un moment dat, Mihai Vasile ar fi tras-o în spatele unei clădiri şi ar fi lovit-o de mai multe cu pumnii în faţă şi în stomac, după care ar fi forţat-o să întreţină raporturi sexuale cu el. La plecare, bărbatul i-ar fi luat poşeta şi cerceii pentru a simula un jaf, dar această infracţiune nu a putut fi dovedită întrucât bijuteriile au fost descoperite de poliţişti la locul agresiunii. Când a rămas singură, femeia a apelat linia unică 112, cerând ajutor. Ea a fost transportată cu ambulanţa la spital, unde a rămas internată cu diagnosticul „traumatism cranio-facial, traumatism toraco-abdominal şi traumatism de bazin”. O oră mai târziu, agresorul a fost găsit de poliţişti în incinta hotelului la care lucra şi a fost reţinut. Pe parcursul audierilor, Mihai Vasile a negat toate acuzaţiile aduse.



12