Noua consolă Nintendo are mare succes

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Noua consolă Nintendo are mare succes

Monden 04 Decembrie 2006 / 00:00 579 accesări

Mii de japonezi, fani ai jocurilor video, au făcut cozi în faţa magazinelor în aşteptarea momentului în care noua consolă Wii de la Nintendo a fost pusă în vînzare. Circa 400.000 de console au fost disponibile în acest sfîrşit de săptămînă, iar unii clienţi au fost nevoiţi să plece cu mîna goală din cauza epuizării stocului. Reprezentanţii Nintendo au declarat că peste 600.000 de console Wii au fost vîndute numai în Statele Unite de la lansarea lor pe piaţă.

Consola Wii este cea mai recentă apariţie din noua generaţie de gadgeturi pentru jocuri video care a fost pusă în vînzare în Japonia. Şi Sony a lansat în Japonia PlayStation 3, iar Xbox 360 de la Microsoft se află în vînzare pe piaţa niponă de 12 luni. Mulţi gameri au făcut pre-comenzi pentru consola Wii pentru a fi siguri că vor avea parte de una fără a fi nevoiţi să stea la coadă. Cu toate că Wii nu atinge performanţele grafice ale Xbox 360 sau PlayStation 3, controller-ul inovator şi preţul mic au avut un cuvînt greu de spus. În Japonia, consola are preţul de circa 170 de euro, spre deosebire de pachetul consolei PlayStation 3, ce costă circa 400 de euro.

Wii va fi disponibilă şi în Europa din 8 decembrie. Nintendo speră să vîndă patru milioane de exemplare pînă la sfîrşitul anului.



12