Nouă copii din toată țara cu malformații genitale grave au de acum șansa la o viață normală datorită specialiștilor Spitalului Clinic Județean de Urgență ”Sf. Apostol Andrei” (SCJU) Constanța, dar și unor medici profesori voluntari, aduși din Germania și Austria. Șase dintre ei au fost operați deja săptămâna trecută, iar alți trei vor beneficia de intervenții salvatoare astăzi și mâine. Sunt copii ai căror părinți nu ar fi avut posibilitățile financiare necesare tratamentului. Potrivit șefului Clinicii de Ortopedie și Chirurgie Pediatrică a SJCU, prof. univ. dr. Constantin Tica, cea mai complexă intervenție a fost cea efectuată pentru un băiețel de șapte ani, care s-a născut fără vezică urinară. În cazul lui, medicii au trebuit să îi reconstruiască vezica.
S-A NĂSCUT FĂRĂ ANUS Și fiul Mihaelei Nuri, la doar patru luni, a fost operat de specialiștii străini. Copilul a fost diagnosticat cu o gravă malformație genitală - s-a născut fără anus. La nașterea bebelușului, medicii i-au spus femeii că soluția este o operație care se poate efectua în străinătate, cu un preț pe măsură - 30.000 de euro. O sumă mult prea mare pentru posibilitățile ei financiare. Acum, femeia poate răsufla ușurată, după o intervenție de trei ore în timpul căreia a stat cu sufletul la gură. ”În primul rând, aș vrea să le mulțumesc medicilor care s-au chinuit să facă ceva pentru copiii noștri. Copilul s-a născut aici, în acest spital. Era, într-adevăr, greu pentru noi, dar asta este, dacă așa a vrut Dumnezeu. Medicii ne-au spus că avem o șansă și ne-au înscris pe listele de așteptare. A fost o bucurie pentru noi. De acum încolo, sperăm să scăpăm. Acum copilul este bine, este stabilizat, își revine încet-încet. Ce a fost mai greu a trecut...”, a spus mama copilului. Peste câteva luni, bebelușul va fi supus unei noi intervenții chirurgicale.
S-AU SCHIMBAT MULTE DESTINE Până acum, specialiști români alături de cei din străinătate au reușit să schimbe foarte multe destine. O poveste impresionantă este și cea a unei tinere de 22 de ani, din Râmnicu Vâlcea, care suferea de incontinență urinară. Tânăra a fost operată în urmă cu doi ani, iar medicii mărturisesc că fericirea fetei în urma intervenției nu se compară cu nicio altă satisfacție. ”Din cauza bolii nu putea să iasă din casă, purta scutece și trebuia să fie îngrijită de către mamă. Nici nu putea să se uite în ochii oamenilor, îi era rușine. Acum este fericită și, mai ales, liberă. Atunci când am vorbit cu ea ultima dată, cânta de fericire în fața altor persoane, înflorește datorită acestei operații. Este uimitor ce pot face acești oameni”, a spus președintele asociației ”Hope for the Nations”, Robert Mark Biech. Inițiativa a pornit de la această asociație, care a cerut sprijinul medicilor pentru a opera în străinătate un băiețel ce se confrunta cu astfel de probleme. ”Am zis că, în loc să meargă un singur copil acolo, mai bine îl aduc pe prof. Thomas Boemers din Köln și vom opera mai mulți copii. Cu ocazia asta, și colegii chirurgi din România, dar și cei din Republica Moldova vor participa la workshop-uri”, afirmă dr. Constantin Tica. ”A fost mai inteligent să aducem expertiză medicală din străinătate nu doar pentru copii, ci și din punct de vedere financiar, dar și pentru medicii români, care au acumulat cunștințe bogate necesare efectuării unor astfel de operații pe viitor”, a precizat Robert Mark Biech. Și asta deoarece cele nouă intervenții chirurgicale sunt transmise printr-un sistem de telemedicină într-o sală de curs, astfel încât medicii să poată învăța tehnicile colegilor din străinătate. ”În România sunt chirurgi foarte buni și învăț și eu de la ei, este și interesul meu să vin aici. De pe urma acestei colaborări avem toți de câștigat”, a menționat Mircia Ardelean, chirurg pediatru la spitalul din Salzburg, Austria.
Tot zilele trecute au ajuns la Constanța și specialiști din sfera ORL, care au efectuat alături de medicii români trei intervenții cu grad mare de complexitate. ”ORL este o specialitate extrem de complexă și are nevoie de tehnologie, pentru că se lucrează pe spații foarte mici. Cu ajutorul prof. Steffen Maune din Köln, s-a beneficiat și sperăm să se beneficieze și în continuare de tehnică și de schimb de experiență, care ne vor folosi și în viitor”, a spus dr. Dănuț Dincă, șeful secției ORL a SJCU. În cadrul operațiilor s-au utilizat aparatură medicală și instrumente de ultimă generație.