Noua directivă europeană pentru reciclarea deşeurilor electronice, în vigoare

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Noua directivă europeană pentru reciclarea deşeurilor electronice, în vigoare

Eveniment 14 August 2012 / 00:00 381 accesări

Noua directivă europeană asupra reciclării deşeurilor electronice a intrat în vigoare luni, statele membre având obligaţia să introducă noile norme în legislaţiile naţionale până în luna februarie 2014, transmite agenţia EFE. Comisia Europeană (CE) reaminteşte într-un comunicat că noua directivă vizează realizarea unei colectări sistematice a aparatelor scoase din uz şi a unui tratament adecvat pentru materiale precum aurul, argintul, cuprul şi metalele rare folosite la producerea televizoarelor, calculatoarelor şi a telefoanelor mobile. \"În contextul crizei economice şi al creşterii preţurilor la materiile prime, eficienţa folosirii resurselor combină beneficiile medioambientale şi oportunităţile inovatoare pentru creşterea\" economică, semnalează într-o notă Janez Potocnik, comisarul european pentru Mediul Înconjurător. Obiectivul noului act normativ este ca până în anul 2016 rata de colectare să fie de 45%, aceasta urmând să crească la 65% în anul 2019. În prezent, acest obiectiv este de 4 kilograme de deşeuri electronice pe locuitor în fiecare an, ceea ce înseamnă două miliarde de tone anual, adică numai 20% din cantitatea de deşeuri electronice generată pe ansamblul UE. Odată introdusă în legislaţiile naţionale, această directivă va permite consumatorilor să predea comercianţilor aparatele electronice de dimensiuni reduse, iar la nivelul fiecărui stat se va crea un sistem de colectare a acestor deşeuri.



12