Noua lege a concurenţei a intrat în vigoare

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Noua lege a concurenţei a intrat în vigoare

Economie 06 August 2010 / 00:00 437 accesări

Ordonanţa de Urgenţă pentru modificarea şi completarea Legii Concurenţei a intrat, ieri, în vigoare, actul normativ respectiv adaptând normele şi procedurile naţionale cu prevederile comunitare în domeniu. „Modificările şi completările aduse legii Concurenţei ne permit să acţionăm cu mai multă eficienţă, astfel încât să asigurăm o funcţionare normală a pieţelor, ceea ce este în avantajul consumatorilor”, a declarat preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu. Ordonanţa prevede, printre altele, că o decizie a Consiliului Concurenţei poate fi suspendată de Curtea de Apel Bucureşti doar cu condiţia plăţii unei cauţiuni de 30% din amenda stabilită prin decizia atacată, ceea ce va urgenta solutionarea proceselor care au ca obiect contestarea sancţiunilor aplicate de autoritatea de concurenţă. De asemenea, conform noilor reglementări, Consiliul Concurenţei poate sancţiona cu amendă între 5.000 lei şi 40.000 lei autorităţile publice centrale şi locale pentru pentru nefurnizarea informaţiilor şi documentelor solicitate sau furnizarea de informaţii inexacte sau incomplete. Legislaţia de până acum permitea Consiliului Concurenţei să amendeze doar agenţii economici. Actul normativ prevede că recunoaşterea săvârşirii unei fapte anticoncurenţiale de către un agent economic reprezintă circumstanţă atenuantă care va conduce la diminuarea amenzii cu un procent cuprins între 10% şi 25% din nivelul de bază. În acelaşi timp, persoanele fizice care participă cu intenţie frauduloasă şi în mod determinant la organizarea unui cartel pot fi sancţionate şi cu interzicerea dreptului de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie ori de a desfăşura o activitate, similară aceleia de care s-a folosit pentru încălcarea legii. Această prevedere vine în completarea celei care permitea pedepsirea persoanelor fizice cu închisoare de la 6 luni la 4 ani sau cu amendă. De acum înainte, la solicitarea Comisiei Europene sau a altor autorităţi naţionale de concurenţă, inspectorii Consiliului Concurenţei vor putea realiza, pe teritoriul naţional, inspecţii inopinate pentru aceste autorităţi.



12