Noua lege a pensiilor nu este favorabilă pensionarilor şi în mod deosebit celor care acum sunt cu pensiile în plată, în total peste 5 milioane de persoane, a declarat, ieri, preşedintele Comisiei de muncă din Camera Deputaţilor, Victor Paul Dobre. Potrivit deputatului liberal, prin noua lege se schimbă modul de calcul al pensiei, este îngheţat în continuare punctul de pensie, se măreşte vârsta de pensionare şi stadiul de cotizare. \"Este o lege făcută într-o situaţie de criză şi care va afecta peste 5 milioane de pensionari. Le va afecta veniturile, care în termeni reali vor scădea\", a spus Victor Paul Dobre. În continuare, deputatul liberal a subliniat că \"această lege va fi obiectul unor importante modificări de îndată ce va avea loc o schimbare politică în România\". Amintim că, tot ieri, deputaţii din Comisia de muncă şi protecţie socială au modificat Legea sistemului unitar de pensii publice în sensul reducerii vârstei de pensionare a femeilor de la 65 la 63 de ani, răspunzând în acest fel unei solicitări a preşedintelui ţării.