Noua Lege a salarizării, în lucru

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu:

Noua Lege a salarizării, în lucru

Social 04 Septembrie 2013 / 00:00 741 accesări

Un grup interministerial, format din specialişti din trei ministere, lucrează la modificarea Legii salarizării, care ar trebui finalizată în acest an, până în prezent nefiind consultaţi şi partenerii sociali, a declarat, ieri, ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu. Ea a precizat că specialiştii care lucrează la proiectul de modificare a Legii salarizării sunt din Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, Ministerul de Finanţe şi Ministerul Dezvoltării. „Vrem să creăm un cadru general şi apoi să extindem discuţiile şi la alte ministere", a spus Mariana Câmpeanu. Întrebată dacă sindicatele şi patronatele sunt consultate de grupul interministerial pentru proiectul de modificare a legii, Mariana Câmpeanu a spus că până în prezent nu s-a discutat cu partenerii sociali. Ministrul Muncii a mai spus că proiectul de modificare a legii ar trebui finalizat în acest an, pentru a intra în vigoare din 2014. Reamintim că premierul Victor Ponta declara, în 26 iulie, că vrea să modifice Legea salarizării, incluzând în „anvelopa naţională" cheltuieli de personal pentru fiecare instituţie, respectiv primării, consilii judeţene, ministere, dar şi „un salariu minim, probabil de 1.000 de lei, şi un salariu maxim". „Am discutat cu cei prezenţi la întâlnire despre viitorul sistem de salarizare în aparatul public. Intenţionez ca în anvelopa naţională - 7% din PIB negociată cu partenerii noştri internaţionali - să facem anvelopa de cheltuieli de personal pentru fiecare instituţie în parte - primărie, CJ, minister -, să avem un salariu minim, probabil de 1.000 de lei, şi un salariu maxim. Cred că un raport de 1 la 7 va fi, adică cel mai mare salariu să fie de 7.000 de lei, şi, în aceste condiţii, conducătorul instituţiei, pe baza unor criterii, să poată stabili mult mai flexibil de câţi oameni are nevoie, cum îi stimulează pe cei care au rezultate în activitate, cum îi sancţionează. Asta înseamnă modificarea Legii salarizării care, de fapt, nu a fost niciodată pusă în aplicare, a fost doar o idee, din păcate, finalizată cu un faliment şi al Legii funcţionarului public", spunea atunci Victor Ponta.



12