Noua lege a Sănătăţii, gata în octombrie!?

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Noua lege a Sănătăţii, gata în octombrie!?

Sănătate 03 August 2012 / 00:00 476 accesări

Noua lege a Sănătăţii va intra în dezbatere în Parlament în septembrie, iar în octombrie ar putea fi adoptată, a declarat, ieri, ministrul Sănătăţii, dr. Vasile Cepoi. Domeniile din Sănătate care vor suferi modificări majore după adoptarea şi punerea în aplicare a noii legi sunt: organizarea spitalelor, asigurările de sănătate şi asistenţa primară, susţine demnitarul. „În domeniul asigurărilor de sănătate, noutăţile sunt transformarea sistemului din instituţie publică rigidă în structuri mutuale. Astfel, asiguraţii vor putea controla banii cheltuiţi pentru asigurările de sănătate şi va fi respectat principiul obligativităţii plăţii de către toţi asiguraţii.”, a declarat dr. Cepoi. Potrivit ministrului, populaţia asigurată va beneficia de un pachet de servicii de bază şi pot opta pentru o asigurare facultativă, care să acopere restul serviciilor medicale. De asemenea, pentru persoanele cu venituri reduse, Legea Sănătăţii prevede un pachet social de servicii medicale. „Medicina de familie va cunoaşte, de asemenea, câteva importante schimbări. Medicul trebuie să cunoască expunerea la risc de boală a fiecărei persoane pe care o are în lista de pacienţi. De asemenea, medicii de familie vor avea obligativitatea de a depista precoce bolile cronice, să le prevină. În concluzie, medicii de familie vor trebui să cunoască foarte bine starea de sănătate a tuturor pacienţilor lor”, a spus ministrul.



12