Noua Lege a sănătăţii se lasă aşteptată, oficiali din cadrul Ministerului Sănătăţii (MS) precizând că implementarea actului ar putea avea loc chiar şi în patru sau cinci ani. Secretarul de stat în MS, conf. univ. dr. Vasile Cepoi, a declarat, ieri, că sunt propuneri care vizează implementarea Legii sănătăţii într-un interval de ani, nu „în câteva luni, cum s-a încercat cu toate reformele de până acum”. „Noua Lege a sănătăţii nu poate fi implementată în câteva zile, cum s-a încercat cu toate reformele de până acum. Implementarea legii este graduală şi pe o perioadă mai lungă de timp. Din discuţiile pe care le-am avut cu asigurătorii în urmă cu câteva zile, propunerile erau ca implementarea Legii sănătăţii să aibă loc într-o perioadă de patru-cinci ani”, a declarat Cepoi, la un seminar organizat de Ziarul Financiar şi Alico. Tot el a menţionat că, pentru elaborarea noului cadru legislativ, va fi constituit un grup de lucru format din „experţi ai tuturor actorilor importanţi din sistem, inclusiv ai partidelor politice parlamentare, indiferent dacă sunt de la putere sau opoziţie”.
PE SITE-UL MS A FOST DESCHIS UN FORUM, UNDE PROPUNERILE PARTICIPANŢILOR LA DISCUŢII SUNT PUBLICATE ŞI UNDE CETĂŢENII ÎŞI EXPRIMĂ PUNCTUL DE VEDERE FAŢĂ DE O PROPUNERE SAU ALTA
Conf. univ. dr. Cepoi a mai spus că toţi cetăţenii au la dispoziţie o adresă de e-mail la care pot trimite propuneri cu privire la noua Lege a sănătăţii. De asemenea, el a subliniat şi că printre problemele principale identificate în sistemul de sănătate se numără dezechilibrul financiar şi slaba calitate a serviciilor medicale. Nu în ultimul rând, Cepoi susţine că este necesară o reorganizare a sistemului de asistenţă medicală spitalicească. Reamintim că vechiul proiect de lege a declanşat, luna trecută, un scandal public de amploare, scandal care a dus la demisia subsecretarului de stat, totodată şi cel care a implementat SMURD în România, dr. Raed Arafat. Într-un final, el a revenit în MS, după ce proiectul a fost retras din dezbatere publică, la solicitarea preşedintelui Traian Băsescu. Acum, dezbaterile privind alcătuirea noului proiect de lege sunt organizate periodic, cu fiecare for din sănătate în parte.