Şeful Autorităţii Naţionale pentru Sport şi Tineret (ANST), Doina Melinte, a declarat, ieri, că noua Lege a sportului o să fie publicată în luna martie spre dezbatere publică. “Probabil, mai mult ca sigur, în 2-3 săptămâni va apărea pe site noul proiect al Legii sportului. Dar nu ştiu dacă o să mai stea pe site 30 de zile, pentru că a mai stat. Deci noi l-am dat unor specialişti, urmează să ne mai întâlnim cu nişte federaţii şi cu COSR (Comitetul Olimpic şi Sportiv Român), cu Ministerul Educaţiei şi cu alte structuri sportive şi private şi urmează după aia să fie înaintată la comisie şi apoi la plen”, a declarat ea, după ce a fost invitată la comisia senatorială pentru învăţământ să exprime unele puncte de vedere pe o serie de modificări ale legislaţiei din domeniul sportiv. “Modificări esenţiale chiar multe nu sunt. Or să vină alte modificări la Regulamentul de aplicare a legii”, a menţionat ea. ANST a retras în noiembrie 2011, de pe site, un proiect de modificare a Legii sportului după ce mai multe gimnaste române au ameninţat că se retrag din activitate dacă legea merge la Parlament în forma propusă de ANST. Potrivit proiectului retras de pe site, renta viageră pe care gimnastele o primeau putea să fie acordată doar după vârsta de 30 de ani.