Nu sînt un nostalgic al comunismului, ba dimpotrivă, dacă astăzi aş fi fost un cerşetor care stă cu mîna întinsă la capătul podului, tot m-aş fi bucurat de libertatea pe care am primit-o de la Dumnezeu, după 1989. Marea problemă a României de azi, dacă-mi permiteţi să fiu ironic, este că nu toţi românii, în anul de graţie 2009, sînt de acord cu mine!

„Spectacolul” politic autohton, aşa cum continuă el să se desfăşoare pe scena publică, dovedeşte că toţi cei care duc dorul comunismului au motive din ce în ce mai întemeiate să simtă în acest fel. Dezvăluirile de săptămîna trecută, în legătură cu primele de vacanţă ale Ministerului de Finanţe, asta ca să folosim un pretext de discuţie, ca şi multe alte abuzuri administrative pe care nu am loc să le enumăr aici, demonstrează cît de îndreptăţită este ironia mea amară, de mai sus. „Cine împarte, parte îşi face!” - a ajuns proverbul la modă, de cînd PD-L s-a întors la putere… Licitaţii pentru clientela politică, încredinţări directe fără licitaţii, trafic de influenţă, abuzuri penale sau „civile”, tot acest arsenal arată că noua putere, instalată de abia jumătate de an, îşi dă arama pe faţă şi trage spuza pe turta ei. PSD-ul nu este părtaş la această corupţie generalizată, care se desfăşoară sub înaltul patronaj al lui Traian Băsescu, deşi n-aş putea spune că social-democraţii sînt un partid de „fecioare”. Totuşi, PSD-ul pare să fi învăţat lecţia modestiei din opoziţie, spre deosebire de membrii PD-L, care, după doi ani de stat „pe margine”, au reluat, ca să zic aşa, pîinea şi cuţitul ca înecaţii! De aici vine şi senzaţia generală de inechitate socială, accentuată şi de criza economică. Iar din acest sentiment de nedreptate s-ar putea naşte, Doamne fereşte, o nouă „luptă de clasă”, cum era ea definită pe vremea comunismului.

Revin la ironia mea şi repet, parafrazînd, următorul lucru: dacă românii ar gîndi ca mine, adică n-ar fi geloşi pe bogăţia altora şi nici indignaţi de nedreptăţile sociale, riscul apariţiei noii lupte de clasă, cum spunea Adrian Păunescu, a cărui idee am luat-o din mers, deşi nu mi-a făcut plăcere, s-ar diminua. Dar clivajul social, adică prăpastia dintre bogaţi şi săraci, a devenit atît de mare, încît manevrele şi jocurile de culise ale actualei puteri, dominată de PD-L, îi revoltă tot mai mult pe oameni. Zi de zi, aflăm de la televizor noi aranjamente descoperite de presă, ceea ce aţîţă mulţimea săracilor la o revoltă socială fără precedent. Vi se pare greu de crezut că am putea asista la o nouă răscoală, ca în 1907? Sau la nişte greve, ca în 1929 sau 1933?... Mă credeţi nebun? Staţi să vedeţi!

Aproape nu-mi vine să cred că, la două decenii după prăbuşirea comunismului românesc, această himeră rînjeşte din nou tuturor! Consecinţa actualelor desfăşurări politice şi economice din România va fi că stînga va avea cîştig de cauză, în viitor, însă stînga socială actuală, din fericire, nu e tot una cu acel comunism nenorocit care ne-a mîncat zilele. Totuşi, există riscul ca mulţi români să nu mai aibă răbdare pînă atunci… Dacă Traian Băsescu va fi reales, iar PD-L va rămîne la putere încă patru ani, s-ar putea întîmpla să asistăm la naşterea unei noi lupte de clasă, ceea ce l-ar face pe Ceauşescu să rîdă, dincolo de mormînt. Doamne fereşte!