Nouă modalitate de acordare a ajutoarelor pentru încălzirea locuinţei

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Nouă modalitate de acordare a ajutoarelor pentru încălzirea locuinţei

Social 16 Septembrie 2010 / 00:00 735 accesări

Ajutorul pentru încălzirea locuinţei ar putea fi acordat luând în calcul aceleaşi venituri ca în cazul acordării ajutorului social, ceea ce ar reduce cu peste 400.000 numărul de beneficiari şi ar creşte cu 10,6 de milioane de lei bugetul de stat în 2010, potrivit unui proiect elaborat de Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale (MMFPS). \"În acest sens se va urmări scăderea nivelului de fraudă şi corupţie în rândul solicitanţilor de ajutor pentru încălzirea locuiţei\", arată îniţiatorii proiectului în nota de fundamentare. Aceştia au estimat că aplicarea unei astfel de măsuri ar duce la o micşorarea a numărului de beneficiari cu peste 400.000. Astfel, numărul celor care ar primi ajutoare pentru încălzirea cu energie termică s-ar reduce cu 16.500, al celor care îşi încălzesc locuinţa cu gaze naturale, cu 46.000 iar al celor care primesc bani de la bugetul de stat pentru încălzirea cu lemne, cărbuni sau combustibili petrolieri cu 345.000. \"Pentru bugetul anului 2010 se economisesc 10,6 milioane de lei din bugetul de stat şi 27,6 milioane de lei din transferuri către bugetele locale, iar pentru anul 2011 se vor economisi 26,4 milioane de lei din bugetul de stat şi 70 de milioane lei din transferuri către bugetele locale\", se mai arată în nota de fundamentare care însoţeşte documentul. Iniţiatorii proiectului de act normativ arată că anul trecut, în urma controalelor efectuate s-a stabilit că aproximativ 10 la sută dintre beneficiarii ajutoarelor pentru încălzirea locuinţei aveau venituri nedeclarate şi bunuri a căror valoare exced pragul maxim de eligibilitate prevăzut de lege, respectiv de 615 lei/persoană. \"Prin urmare este necesară modificarea modalităţii de calcul a veniturilor familiei, astfel încât să se prevină şi să se elimine în cea mai mare parte acordarea nejustificată a ajutoarelor pentru încălzirea locuinţei pentru cei ale căror venituri realizate sau posibil de obţinut din valorificarea unor bunuri permit acoperirea cheltuielilor cu încălzirea locuinţei în perioada sezonului rece\", se mai arată în document. Iniţiatorii proiectului invocă contextul economic generat de nivelul actual al veniturilor colectate la bugetul de stat pentru a sublinia necesitatea luării de urgenţă a unor măsuri care să asigure atingerea ţintelor de deficit ale bugetului general consolidat în anul 2010 şi stabilitatea economică a României.



12