Nouă permise de conducere suspendate de polițiștii constănțeni, pentru neacordarea priorității de trecere pietonilor

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Nouă permise de conducere suspendate de polițiștii constănțeni, pentru neacordarea priorității de trecere pietonilor

Eveniment 15 Februarie 2025 / 10:03 442 accesări

Polițiști din cadrul Poliției Municipiului Constanța – Serviciul Municipal de Siguranță Rutieră au desfășurat, vineri, 14 februarie, acțiuni pentru creșterea gradului de siguranță rutieră în municipiul Constanța.

Activitățile au vizat una dintre principalele cauze generatoare de accidente rutiere, respectiv neacordarea de prioritate de trecere pietonilor angajați regulamentar în traversarea străzii.

În cadrul activităților desfășurate, au fost legitimate, prin aplicația e-DAC, 52 de persoane și au fost verificate tot atâtea vehicule.

În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 37 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproape 11.000 de lei.
Totodată, au fost reținute, în vederea suspendării, nouă permise de conducere, șapte pentru neacordare de prioritate pietonilor, unul pentru depășire neregulamentară și unul pentru nerespectarea semnificaţiei culorii roşii a semaforului.
De asemenea a fost retras un certificat de înmatriculare.

Polițiștii rutieri au constatat o infracțiune. Astfel, vineri, 14 februarie, în jurul orei 12.30, polițiști din cadrul Serviciului Municipal de Siguranță Rutieră au identificat un bărbat, de 55 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe strada Soveja, fiind sub influența băuturilor alcoolice.
Bărbatul a refuzat testarea cu aparatul etilotest și recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

În cauză, polițiștii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal.



Ştiri recomandate

12