Nouă procedură de infringement împotriva României

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Nouă procedură de infringement împotriva României

Justiție 17 Aprilie 2014 / 00:00 485 accesări

Un alt aviz motivat (infringement) se alătură listei deja prea lungi a procedurilor care vizează ţara noastră. Peste 40 de proceduri de infringement aflate în diferite stadii de executare vizează România. Cel mai recent se referă, potrivit unui comunicat al Comisiei Europene (CE), la netranspunerea în întregime în legislaţia naţională a modificărilor aduse unor directive comunitare odată cu aderarea Croaţiei la UE. Alături de România, au primit avize motivate Cipru, Irlanda, Italia şi Luxemburg. Cele cinci ţări trebuie să transpună în întregime în legislaţia naţională Directiva 2013/25/UE din 13 mai 2013 de adaptare a anumitor directive în domeniul dreptului la liberă stabilire şi în cel al libertăţii de a presta servicii, având în vedere aderarea Croaţiei la UE, la 1 iulie 2013. Directivele modificate prin Directiva 2013/25/UE sunt: Directiva 2005/36/CE privind recunoaşterea calificărilor profesionale, Directiva 77/249/CEE de facilitare a exercitării efective a libertăţii de a presta servicii de către avocaţi şi Directiva 74/557/CEE privind realizarea libertăţii de stabilire şi a libertăţii de a presta servicii pentru activităţile independente şi activităţile intermediarilor din comerţul şi distribuţia produselor toxice. "Statele membre erau obligate să adopte şi să publice, cel târziu până la data aderării Croaţiei la Uniune, actele cu putere de lege şi actele administrative necesare pentru a se conforma Directivei 2013/25/UE. În plus, ele trebuiau să comunice imediat Comisiei textul respectivelor acte", precizează Executivul european, subliniind că cele cinci state nu au transpus deloc sau au transpus incomplet această directivă în legislaţia naţională. CE avertizează România, Cipru, Irlanda, Italia şi Luxemburg că, "în absenţa unor răspunsuri satisfăcătoare în termen de două luni", poate înainta cazurile Curţii de Justiţie a UE.

Taguri articol


12