Nouă puncte de prim ajutor în toate zonele oraşului

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
În această vară

Nouă puncte de prim ajutor în toate zonele oraşului

Eveniment 20 Iunie 2013 / 00:00 326 accesări

Pentru că se aşteaptă ca în această vară termometrele să arate mult peste 35 de grade Celsius şi pentru că de la 36 de grade se consideră caniculă, Primăria Constanţa a stabilit deja unde vor fi înfiinţate puncte de prim ajutor şi câte. Într-o şedinţă organizată de reprezentanţii Primăriei s-a stabilit că anul acesta vor sta la dispoziţia constănţenilor şi turiştilor nouă puncte de prim ajutor, dintre care şase în cluburile de pensionari din parcurile din Constanţa şi alte trei în cluburile de iarnă. Şeful Serviciului Inspectoratului Municipal de Protecţie Civilă din cadrul Primăriei Constanţa, Ştefan Taran, a declarat că la punctele de prim ajutor vor fi în permanenţă medici care vor interveni în cazul în care unor persoane li se va face rău. Totodată, Taran a explicat că maşinile SC Polaris M Holding vor strânge gunoiul în fiecare zi, în perioada următoare, şi vor stropi străzile de două ori pe zi, pentru a scădea temperaturile colosale de la nivelul asfaltului. „Fântânile arteziene vor funcţiona în permanenţă pentru a ridica nivelul de umezeală din aer atunci când va fi cazul, iar angajaţii Poliţiei Locale se vor asigura că în pieţe nu există resturi alimentare care să rămână neridicate o perioadă prea lungă de timp. Va fi o vară fierbinte şi ne pregătim pentru orice fel de situaţii“, a declarat Taran.



12