Noua Republică, o formaţiune politică apropiată lui Traian Băsescu şi care îi face acestuia jocurile politice, atrage atenţia autorităţilor că „infractorul Adrian Năstase“ nu trebuie să se simtă în penitenciar ca într-un „cantonament“, iar detenţia trebuie să aibă ca scop formarea unei atitudini corecte a condamnatului faţă de muncă şi faţă de ordinea de drept. „În ce ţară trăim? Cum este posibil ca un infractor de drept comun să scrie pe blog din închisoare? Adrian Năstase trebuie să înveţe că banii se câştigă prin muncă cinstită şi prin respectarea legilor acestei ţări“, se arată într-un comunicat al partidului. Formaţiunea politică anunţă electoratul că, odată ajunşi în Parlament, reprezentanţii săi vor propune şi vor susţine adoptarea unei legi „care să înăsprească regimul de detenţie al condamnaţilor pentru infracţiuni de corupţie şi care să îi împiedice să dobândească o notorietate nemeritată din spatele gratiilor“. (I.H.)