Un nou seism cu magnitudinea de 6,3 grade pe scara Richter s-a produs luni în Noua Zeelandă, la câteva ore după ce cutremurul iniţial s-a soldat cu moartea a două persoane, relatează BBC News online. Cutremurul s-a produs la ora locală 13.45, la o adâncime de 10 kilometri nord-est de Christchurch. Un cutremur cu magnitudinea de 7,5 grade, cu aceeaşi adâncime, s-a produs în aceeaşi zonă puţin după miezul nopţii, generând alerte de tsunami. Epicentrul cutremurului a fost localizat la 53 de kilometri nord-est de orășelul Amberley din regiunea Canterbury, pe insula de sud a Noii Zeelande, și la 93 de kilometri nord-est de orașul Christchurch. Seismul s-a resimțit și în capitala țării, Wellington, aflată la peste 200 de kilometri depărtare. Mai multe clădiri s-au prăbușit în localitatea Kaikoura, iar multe alte clădiri au fost avariate în această. O serie de drumuri de pe insula sudică au fost puternic afectate de seism. Autoritățile continuă să evalueze pagubele și au fost anunțate mai multe persoane rănite. Sute de replici au avut loc după primul cutremur, provocând întreruperea alimentării cu energie electrică şi cu apă potabilă. În 2011, orașul Christchurch a fost lovit de un cutremur cu o magnitudine de 6,3 grade, care a provocat decesul a 185 de persoane.