Noua Zeelandă și Franța vor reedita, în sferturi, finala din 2011

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Cupa Mondială de rugby 2015

Noua Zeelandă și Franța vor reedita, în sferturi, finala din 2011

Sport 12 Octombrie 2015 / 17:36 1024 accesări

Duminică seară, după desfășurarea ultimelor meciuri din faza grupelor, la Cupa Mondială de rugby 2015 s-a stabilit programul sferturilor de finală. Irlanda a învins Franța cu scorul de 24-9 (9-6) și a câștigat Grupa D a competiției, din care a făcut parte și România. În clasamentul final al Grupei D, Irlanda a totalizat 18 puncte, fiind urmată de Franţa 14p, Italia 10p, România 4p și Canada 2p. Irlanda a evitat astfel campioana mondială, Noua Zeelandă, în sferturile de finală ale competiției, în timp ce Franța va juca împotriva „All Blacks“, într-o reeditare a finalei ediției de acum patru ani.

Reprezentativa „Frunzei de Trifoi” a plătit însă un preț scump pentru acest succes, Johnny Sexton, Paul O'Connell și Peter O'Mahony părăsind terenul accidentați. O'Mahony este cel mai grav lovit și nu va mai evolua la această Cupă Mondială, din cauza unor probleme la genunchi. Nici galezul Liam Williams nu va mai juca la Cupa Mondială 2015, după ce s-a accidentat la picior în timpul partidei cu Australia. Liam Williams este al patrulea jucător galez accidentat în timpul Cupei Mondiale, după Leigh Halfpenny, Jonathan Davies şi Rhys Webb.

Tot duminică seară, Japonia a învins cu scorul de 28-18 selecţionata SUA, în ultimul meci al Grupei B. În clasament, Africa de Sud a încheiat cu 16p, urmată de Scoția 14p, Japonia 12p, Samoa 6p și SUA 0p.

Sferturile de finală sunt programate la sfârșitul acestei săptămâni, după cum urmează: sâmbătă vor avea loc partidele Africa de Sud - Ţara Galilor (la Londra, pe Twickenham, de la ora 15.00) și Noua Zeelandă - Franţa (la Cardiff, de la ora 22.00), iar duminică se dispută meciurile Irlanda - Argentina (la Cardiff, de la ora 15.00) şi Australia - Scoţia (la Londra, pe Twickenham, de la ora 22.00). Dintre echipele importante ale Europei, doar Anglia și Italia nu joacă în sferturi, gazdele acestei Cupe Mondiale fiind învinse în grupă de Australia și Țara Galilor.

HOWELLS SPERĂ CA ROMÂNIA SĂ ÎNTÂLNEASCĂ MAI DES MARILE PUTERI ALE RUGBY-ULUI MONDIAL

Reamintim că duminică după-amiază, în ultimul meci susținut la Cupa Mondială de rugby 2015, reprezentativa României a pierdut în fața Italiei cu scorul de 22-32. Tricolorii au încheiat competiția cu o singură victorie, cea din meciul cu Canada, dar au reușit performanța de a înscrie cel puțin un eseu în fiecare partidă. Intrat în repriza secundă a jocului de la Exeter, rugbystul constănțean Adrian Apostol, care evoluează acum pentru Știința Baia Mare, a reușit să înscrie două eseuri.

„E foarte greu de spus care este concluzia mea despre această Cupa Mondială, pentru că acum sunt foarte dezamăgit de cum am terminat. Cred că am fi meritat mai mult decât am făcut. Mă bucur că a existat acea victorie în fața Canadei și că am demonstrat tuturor că putem să jucăm, să facem față echipelor din primul eșalon valoric și am făcut asta foarte bine. Pentru mine a fost o Cupă Mondială bună, ne-a dat această șansă de a juca cu marile națiuni și tot ce pot să sper e că nu vor mai trece încă patru ani ca să jucăm cu echipele din primul eșalon. Ceea ce mă dezamăgește este că am avut șansa să câștigăm un meci în fața unei echipe din primul eșalon valoric, Italia, și nu am făcut asta. Marea noastră problemă în primele 30 de minute ale jocului a fost faptul că fizic nu am reușit să facem față. Forța fizică este unul din lucrurile pentru care România este cunoscută în rugby, or, noi am pierdut lupta în zonele de contact, ceea ce a făcut ca Italia să își facă ușor jocul. Probabil că, dacă meciul ar mai fi durat încă zece minute, am fi câștigat. Pentru mine este vorba de a controla jocul, de a domina toate zonele, pe când noi, în zonele de contact, nu am reușit să facem acest lucru, iar asta ne-a costat”, a declarat selecționerul galez al României, Lynn Howells.

„Obiectivul nostru era calificarea în sferturile de finală şi nu l-am îndeplinit, nu avem de ce să sărbătorim. Am câştigat două meciuri grele la Cupa Mondială, dar este prea puţin faţă de ce ne-am propus. În meciul cu România nu toate lucrurile au mers aşa cum am vrut, dar am reuşit să marcăm patru eseuri", a spus selecţionerul Italiei, francezul Jacques Brunel.

Citește și:

Constănțeanul Adrian Apostol, două eseuri la Cupa Mondială de rugby

Duel între cele două emisfere în faza sferturilor de finală

România - Italia, dispută directă pentru calificarea la CM de rugby din 2019

Taguri articol


12