Noul Batman: Joker - Joaquin Phoenix, iar Alec Baldwin - Thomas Wayne

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Noul Batman: Joker - Joaquin Phoenix, iar Alec Baldwin - Thomas Wayne

Divertisment 28 August 2018 / 15:19 952 accesări

Noua producţie va nara povestea lui Joker beneficiază de prezenţa a mai multor actori celebri. Unul dintre aceştia este Alec Baldwin care va fi Thomas Wayne, tatăl lui Batman, arată portalul Deadline. Warner Bros. a prevăzut deja un buget de 55 de milioane de dolari pentru producţia care ar trebui să înceapă în septembrie cu Joaquin Phoenix în rolul criminalului sarcastic. Regia va fi semnată de Todd Phillips („The Hangover” franchise), acesta pregătind scenariul împreună cu Scott Silver („8 Mile”, „Luptătorul/ Fighter”). Un rol secundar îi este dedicat lui Robert De Niro, celebrul actor jucând un moderator de televiziune care îl transformă pe personajul lui Joaquin Phoenix în antagonistul perfect, arată Variety.

Personajul lui Baldwin, Thomas Wayne a apărut în 1939 în benzile desenate care au surprins povestea originilor personajului Batman. Medic şi filantrop în Gotham City, acesta este ucis împreună cu soţia într-un jaf pe stradă, devenind obsesia care îl determină pe Bruce Wayne să se lupte în calitate de Batman cu figurile criminalităţii din oraş.

Alec Baldwin, în vârstă de 60 de ani, este cel mai în vârstă din familia de actori şi primul care a devenit cunoscut publicului. A debutat în anii '80 cu roluri în „Viaţă de stafie/ Beetlejuice” sau „Sferele de foc/ Great Balls of Fire!”. În 2004 a fost nominalizat la Oscar pentru rolul secundar din „Ghinionistul/ The Cooler”. În 2007, 2009 şi 2010 a câştigat Globul de Aur pentru cel mai bun actor dintr-un serial TV pentru interpretarea din serialul „30 Rock”.

Taguri articol
„Batman”AlecBaldwinJoaquinPhoenixThomasWayneJoker


12