Noul Cod al Educaţiei

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Noul Cod al Educaţiei

Eveniment 07 Septembrie 2009 / 00:00 1004 accesări

Pachetul de legi care va fi trimis, astăzi, în Parlament, prevede modificări care ar trebui aplicate încă din anul şcolar 2009-2010, pentru examenele naţionale, bacalaureat şi tezele unice, urmînd ca restructurarea programei şcolare să se facă ulterior, dar şi o serie de principii cu rang de axiome. Probele orale ale bacalaureatului se vor suţine în timpul anului şi nu vor conta la media finală. Potrivit ministrului Ecaterina Andronescu, noul bacalaureat ar urma să aibă două etape. Pe parcursul clasei a XII-a, vor fi evaluate, prin verificări orale, competenţele de comunicare în limba română şi, după caz, în limba maternă. Tot în timpul ultimului an de liceu, vor fi susţinute două examene de verificare a cunoştinţelor de folosire a computerului şi de limbi moderne. Toate aceste evaluări din timpul anului şcolar sînt eliminatorii, dar nu se notează. La finalul clasei a XII-a, în cadrul bacalaureatului se vor susţine trei, respectiv patru probe scrise, în cazul elevilor care au studiat în limba maternă. Disciplinele de examen vor fi limba română, o probă obligatorie corespunzătoare profilului, matematică sau istorie, şi una la alegere, în funcţie de profil. La această ultimă probă, elevii care au absolvit un profil real vor putea alege între chimie, fizică, biologie şi informatică, iar cei de la profil uman, între economie, geografie, logică, psihologie şi filosofie. Nota finală de bacalaureat va fi media aritmetică a celor trei, respectiv patru, probe scrise. Practic, probele orale de la bacalaureatul de pînă acum au fost înlocuite cu evaluările din timpul anului şcolar şi, în plus, a fost eliminată ultima probă de bacalaureat, cea la discipline din altă arie curriculară decît cea absolvită, unde mai mult de jumătate dintre candidaţi alegeau proba la educaţie fizică.

Evaluare de tip internaţional în loc de teze unice

Admiterea la liceu se va face prin înlocuirea tezelor unice cu o singură evaluare scrisă de tip internaţional, care va include întrebări din mai multe materii. Curriculumul naţional nefiind unul interdiciplinar, va trebui găsită o soluţie provizorie pentru un examen care verifică o programă şcolară care nu se aplică încă. Tot la capitolul evaluare a fost propusă “evaluarea după fiecare ciclu curricular, pentru stabilirea planurilor individualizate de învăţare, adică, de la grădiniţă şi continuînd cu învăţămîntul gimnazial şi secundar, părintele va primi în permanenţă un raport cu privire la evoluţia educaţională a copilului”, după cum a explicat premierul Emil Boc după analizarea documentelor legislative pe Educaţie, respectiv Codul Andronescu şi strategia eleborată de comisia prezidenţială condusă de Mircea Miclea.

Biblioteca virtuală care “ar trebui să existe”

Pentru îmbunătăţirea accesului la Educaţie au fost anunţate cîteva principii, fără să fie explicată modalitatea de punere în aplicare. Astfel, se vorbeşte, în lipsa posibilităţilor de infrastructură, de accentul pus pe educaţia timpurie, care înseamnă de la obligativitatea grupei pregătitoare la programe pentru educaţia copiilor între 0 şi 3 ani sau înfiinţarea centrelor de resurse pentru părinţi în cadrul grădiniţelor. Tot pentru creşterea calităţii cursurilor, se discută despre constituirea bibliotecii şcolare virtuale, prin care toţi elevii vor avea acces la toate resursele de învăţare în format digital. În pachetul Miclea, însă, acest program este detaliat, biblioteca virtuală urmînd să înlocuiască vechile manuale şcolare, care astfel să devină facultative. Toate resursele educaţionale ar trebui să fie disponibile online. În pachetul Andronescu se păstrează manualele şi biblioteca este abordată vag şi abstract, „ar trebui să existe”. De asemenea, se vorbeşte despre stabilirea bazei legale pentru programul “Şcoală după şcoală”, deşi în varianta de cod al educaţiei care a fost făcută publică nu se găsesc aceste prevederi. Se vorbeşte despre alocarea a 7% din PIB pentru Educaţie la toate nivelurile, deşi anul acesta, în urma restructurărilor bugetare, educaţia a avut circa 4% din PIB, după calculele sindicaliştilor.

Multe principii, puţine norme de aplicare

Descentralizarea sistemului a fost “definită” în cîteva principii vagi: “finanţare per elev/pe costuri”, “finanţarea urmează elevul şi pentru învăţămîntul privat, nu numai pentru cel de stat”, “competenţele consiliului de administrare a şcolilor au fost astfel concepute astfel încât să asigure eficienţa conducerii şcolilor”, “depolitizarea directorilor de şcoli”. În ceea ce priveşte educaţia premanentă, este foarte importantă. Numai premierul a menţionat-o de cîteva ori în rezumatul făcut pachetului legislativ după şedinţa de Guvern de săptămîna trecută. “În al optulea rînd, aşa cum spuneam, introducerea portofoliului de educaţie permanentă. [...] În al paisprezecelea rînd, stimularea educaţiei permanente. [...] În al cincisprezecelea rînd, utilizarea unui post public TV şi a unui post public de radio pentru educaţia permanentă”, explica Boc. Dacă în preuniversitar se vorbeşte despre finanţarea per elev, în sistemul de învăţămînt se va trece de la finanţarea pe student, dovedită defectuoasă, la finanţarea multianuală pe cicluri de studii. Creşterea autonomiei universitare se va face prin sporirea responsabilităţilor Senatului universitar, deşi organizaţii ca Societatea Academică Română sau Asociaţia Ad Astra, specializate în analiza programelor universitare, au atras în numeroase rînduri atenţia asupra slăbiciunilor acestui mecanism. Despre transparenţa instituţiilor de învăţămînt superior, profund afectate, potrivit diverselor rapoarte întocmite pînă în prezent, de corupţie, nu se vorbeşte deloc. Problema corupţiei s-ar rezolva, spun autorităţile, prin elaborarea Codului de Etică, raportul anual al rectorului privind repectarea eticii şi anularea concursurilor obţinute prin plagiat sau pe bază de incompatibilităţi. În privinţa vîrstei de pensionare pare mai tranşantă decizia de pensionare la maximum 70 de ani pentru profesorii universitari şi profesorii universitari conducători de doctorat. În prezent, prin diferite adăugiri la lege nu există, practic, o vîrstă de pensionare, situaţie pe care ministrul Andronescu ar fi dorit să o perpetueze. Prim-ministrul a ales însă varianta Miclea, unde se limitează activitatea profesorală în funcţie de vîrstă. În plus, se subliniază că “o persoană nu poate ocupa de rector sau decan mai mult de două mandate”. Se păstrează în lege două proiecte la care Ministerul Educaţiei lucrează de circa doi ani, Registrului Matricial Unic, care este o bază de date electronică, cu toţi studenţii, de la toate universităţile acreditate, care face transparent traseul lor educaţional şi împiedică falsificarea diplomelor, şi Agenţia de credite pentru studenţi.



12