Primarul Constanţei, Radu Mazăre, s-a întîlnit ieri cu noul consul al Republicii Populare Chineze la Constanţa, Wang Tieshan, aceasta fiind prima discuţie purtată între cei doi de la recenta instalare în funcţie a demnitarului chinez. Au trecut patru ani de cînd Consulatul Chinei din Constanţa nu a avut un şef, iar noul consul a explicat faptul că numirea sa este dovada faptului că RP China acordă o mare importanţă Dobrogei şi mai ales Constanţei, după integrarea României în Uniunea Europeană. „China sprijină procesul de integrare a României şi se bucură de primirea României în UE, ca membru cu drepturi depline. România este singura ţară din această regiune cu care China are o relaţie amplă de prietenie şi cooperare”, a declarat consulul, în limba română. Deşi este de curînd numit în funcţie, Wang Tieshan vorbeşte foarte bine limba română, întrucît a locuit 20 de ani în ţară şi a absolvit şi cursurile unei facultăţi din Bucureşti. Legat de Constanţa, consulul a fost impresionat de evoluţia municipiului, pe care l-a mai vizitat, în calitate de turist, şi a menţionat că turismul este o importantă ramură economică pe care se pot dezvolta relaţiile dintre cele două ţări. Un obiectiv declarat al consulului are în vedere îmbunătăţirea relaţiilor dintre Constanţa şi Shanghai, cele două oraşe avînd deja o relaţie apropiată ca urmare a acordului de înfrăţire şi colaborare semnat de autorităţile locale în urmă cu doar cîţiva ani. La rîndul lui, primarul Mazăre şi-a exprimat deschiderea faţă de orice colaborare concretă cu autorităţile sau mediul de afaceri din China, prin intermediul Consulatului.