Excentricul regizor american a organizat o premieră secretă a noului său film, intitulat ”Cassandra's Dream”, în oraşul Aviles din nordul Spaniei, luni, înaintea lansării oficiale a peliculei, care va avea loc în cadrul Festivalului de Film de la Veneţia, între 29 august - 8 septembrie. Filmul, în care joacă Colin Farrell şi Ewan McGregor, a fost proiectat la primăria din oraşul industrial spaniol, cu condiţia păstrării secretului absolut de către cei 600 de participanţi, potrivit ediţiei de marţi a cotidianului ”El Pais”. ”Sper că v-a plăcut filmul, dar dacă nu v-a plăcut, puteţi să cereţi banii înapoi”, a comentat ironic regizorul.
Woody Allen a plecat, marţi, către oraşul Oviedo din apropiere, împreună cu o echipă, pentru a căuta locuri unde să îşi filmeze viitorul film, în care vor juca Scarlett Johansson, Javier Bardem şi Penelope Cruz. Filmările vor începe în cursul acestui an, la Barcelona. Woody Allen a vizitat prima dată Oviedo în anul 2002, cînd a primit premiul “Prinţul de Asturia pentru Arte” şi a spus că a fost fermecat de arhitectura romanică şi medievală a oraşului. Între timp, municipalitatea a amplasat în oraş o statuie de bronz a regizorului.