La Ceainăria Cărtureşti din Capitală, joi seară, după o zi caniculară, s-a relansat DVD-ul cu 11 filme ale noului val românesc. Momentul echivalează cu o editare în premieră bucureşteană - şi naţională. Semnalul a fost dat la începutul verii, de la TIFF. Ni se propune o lungă proiecţie cu valoare deja istorică. Atât de repede, iată, noul val al cinematografului românesc devine istorie. Dealtminteri, DVD-ul are şi un subtitlu - „Începuturile”. Ce va urma vom vedea.
Aşadar, un mănunchi de 11 filme, precum la fotbal. Deci, 10 plus 1. Un „Top Ten” cu adaos, la un deceniu de la apariţia acestei grupări de tineri cineaşti repede aureolaţi printr-o impresionantă, dar binemeritată, recunoaştere mondială.
Cine-l va cumpăra (350 RON) ar putea (re)vedea: „Morgen” de Marian Crişan, „A fost sau n-a fost?” de Corneliu Porumboiu, „Eu când vreau să fluier, fluier” de Florin Şerban, „Cea mai fericită fată din lume” de Radu Jude, „Francesca” de Bobby Păunescu, „Pescuit sportiv” de Adrian Sitaru, „Felicia, înainte de toate” de Răzvan Rădulescu şi Melissa de Raaf, „Legături bolnăvicioase” de Tudor Giurgiu, „Furia” de Radu Muntean, „California Dreamin’ (Nesfârşit)” de Cristian Nemescu, „Cum mi-am petrecut sfârşitul lumii” de Cătălin Mitulescu.
OPINII Criticul Mihai Chirilov a făcut câteva precizări. Avem de-a face cu „debuturile” noii generaţii. Nu-l găsim, însă, aici pe Cristi Puiu, deşi „Marfa şi banii” a deschis seria şi a punctat trecerea unui deceniu de la apariţia acestui nou val. Din motive „tehnice”, „Marfa şi banii” nu se află în acest pluton aniversar. Un mare absent este Cristian Mungiu, care debuta cu „Occident”, în 2002. Aflăm că Mungiu nu a dorit să intre în pachetul aniversar.
Deşi se intitulează „Începuturile”, DVD-ul inventariază doar lungmetrajele, trecând peste faptul că debutul unora (Cătălin Mitulescu, Marian Crişan sau Adrian Sitaru) s-a produs cu mare succes, cu scurtmetraje premiate la mari festivaluri (Cannes, Locarno). Nu-i mai puţin adevărat că şi lungmetrajele alese sunt încununate cu salbe de premii dintre cele mai prestigioase. Nu-i găsim pe alţi câţiva reprezentanţi ai „începuturilor”, însă, fatalmente, asemenea iniţiative nu pot fi niciodată perfecte.
Ca să ne convingă de interesul faţă de acest DVD, actriţa Ozana Oancea a dorit să afle cum îşi pot procura străinii filmele respective, întrucât ea are deja solicitări… amicale din partea unor români stabiliţi în Europa sau în S.U.A. Fără îndoială, un eveniment în seria istorică a culturii româneşti, într-o seară de vară târzie, toridă.