Noul formular unic al ANAF vizează un milion de români

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Fiscalitatea, simplificată

Noul formular unic al ANAF vizează un milion de români

Economie 05 Martie 2018 / 17:12 3834 accesări
Noul formular unic al ANAF comasează șapte declarații curente, între care D200 și D600

Noul formular unic al ANAF comasează șapte declarații curente, între care D200 și D600

Declarația unică privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale va fi depusă de aproape un milion de contribuabili, estimează Ministerul Finanțelor Publice, pe baza datelor de anul trecut, adunând numărul de persoane care au depus cele șapte formulare ce vor fi comasate (200, 201, 220, 221, 600, 604 și 605). De la 31 martie 2019, noul formular unic va fi depus exclusiv online, iar cei care fac asta anticipat sau la termen vor fi primi bonificații de 5 - 10%.

Declaraţia unică privind impozitul pe venit şi contribuţiile sociale va fi depusă de aproape un milion de contribuabili, conform datelor Ministerului Finanţelor Publice (MFP), bazate pe cifrele din 2017. Ea comasează şapte declaraţii, respectiv D200, D201, D220, D221, D600, D604 şi D605. Potrivit MFP, numărul estimat de contribuabili care vor depune noul formular este de 964.166. Anul trecut au depus declaraţia 200 circa 500.000 de persoane, declaraţia 201 - 1.807, declaraţia 220 privind activităţile independente - 344.097, declaraţia 221 privind cedarea folosinţei bunurilor - 195.556. Numărul de contribuabili pentru care s-au emis decizii de impunere în baza veniturilor declarate în anul anterior este de 221.905 (activităţi independente), respectiv 144.595 (contracte de închiriere). Cifrele se bazează pe CNP-urile unice ale persoanelor fizice. Persoanele fizice vor depune anul acesta un singur formular privind veniturile realizate, iar de la 31 martie 2019 acest lucru se va putea face exclusiv online, potrivit unui document al Ministerului Finanţelor Publice (MFP). În ceea ce priveşte plăţile pe care o persoană trebuie să le facă în urma estimării veniturilor, ele pot fi oricâte ca număr sau valori până la data de 31 martie a anului următor realizării lor. Pentru anul în curs, formularul unic va putea fi depus pe suport de hârtie până la 15 mai. Din următoarea zi, acest lucru se va putea face şi online - „Pentru 2018 se află în analiză posibilitatea introducerii unui sistem de bonificaţii pentru contribuabilii care achită anticipat obligaţiile fiscale datorate. Dacă declaraţia se depune prin Spaţiul Virtual Privat, bonificaţia este de 10% dacă suma este achitată integral până la 15 iulie 2018. De asemenea, se acordă o bonificaţie de 5%, dacă obligaţiile fiscale sunt achitate integral până la 30 septembrie. Dacă declaraţia se depune pe suport de hârtie şi se plătesc obligaţiile până la 15 iulie, bonificaţia este de 5% şi de 2% până la 30 septembrie“. Conform sursei citate, calitatea de asigurat în sistemul de asigurări sociale de sănătate nu este condiţionată de plata unor contribuţii la anumite termene. În 2018, până la termenul de depunere a declaraţiei unice, respectiv 15 iulie 2018, se reglementează că persoanele fizice care realizează venituri din activităţi independente îşi păstrează calitatea de asigurat, astfel încât să beneficieze în continuare de servicii medicale, medicamente şi dispozitive medicale.

Taguri articol


12