Noul Guvern învestit de Parlament, ratificat de preşedinte

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Majoritate zdrobitoare

Noul Guvern învestit de Parlament, ratificat de preşedinte

Politică 27 Decembrie 2012 / 00:00 472 accesări

România are Guvern. Executivul condus de Victor Ponta a fost învestit la sfârşitul săptămânii trecute de Parlament, programul de guvernare şi componenţa noului cabinet întrunind 402 voturi pentru şi 120 voturi împotrivă. Şedinţa dedicată învestirii Cabinetului Ponta II a durat trei ore jumătate, timp în care premierul a prezentat programul de guvernare, reprezentanţii grupurilor parlamentare şi-au expus punctele de vedere şi s-a derulat procedura efectivă de votare. Hotărârea Parlamentului privind acordarea votului de încredere, semnată de preşedintele Camerei Deputaţilor şi preşedintele Senatului, a fost înaintată de îndată preşedintelui, în vederea numirii Guvernului. Preşedintele Traian Băsescu a semnat decretul de numire a noului Cabinet. Ceremonia de investire a noului Guvern nu a fost lipsită de evenimente. În maniera caracteristică, preşedintele Băsescu a evitat să dea mâna cu o parte din noii membrii ai cabinetului Ponta II. Gabriel Oprea, Radu Stroe şi Relu Fenechiu au fost cei trei miniştri cărora Băsescu nu le-a răspuns la salut. Şeful statului a părut mult mai cordial cu Titus Corlăţean, Mircea Duşa, Rovana Plumb, Mona Pivniceru, Constantin Niţă. „Acum Parlamentul merge în vacanţă, noi mergem la Guvern, ne apucăm de treabă. E o perioadă de final de an, însă mai sunt multe lucruri de făcut, nu doar de combaterea efectelor intemperiilor. Avem de lucru la buget”, a declarat Ponta. Preşedintele Senatului şi al PNL, Crin Antonescu, a declarat, vineri, după votul de învestire a Guvernului, că aşteaptă ca acest Cabinet să-şi îndeplinească programul de guvernare, la fel cum aşteaptă milioane de oameni care au votat. Preşedintele Traian Băsescu i-a felicitat pe noii membri ai cabinetului. „Trebuie să vă felicit succesul electoral şi pentru succesul de azi din Parlament, unde aţi avut un vot extrem de consistent. Asta înseamnă că sunteţi obligaţi, condamnaţi să aveţi succes şi, dacă veţi avea succes, va avea succes România şi cei 4,5 milioane de cetăţeni care şi-au pus încrederea în dumneavoastră. Dacă vă atingeţi obiectivele propuse, veţi rămâne în istorie ca un Guvern, o majoritate care a reuşit să readucă românilor prosperitatea, recuperarea decalajelor faţă de statele mai vechi din UE”, a declarat Băsescu.

NET

Componenţa Guvernului României

Victor-Viorel Ponta - prim-ministru;

Nicolae-Liviu Dragnea - viceprim-ministru, ministrul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice;

Daniel Chiţoiu - viceprim-ministru, ministrul Finanţelor Publice;

Gabriel Oprea - viceprim-ministru;

Daniel Constantin - ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale;

Titus Corlăţean - ministrul Afacerilor Externe;

Radu Stroe - ministrul Afacerilor Interne;

Mircea Duşa - ministrul Apărării Naţionale;

Mona-Maria Pivniceru - ministrul Justiţiei;

Rovana Plumb - ministrul Mediului şi Schimbărilor Climatice;

Varujan Vosganian - ministrul Economiei;

Dan Nica - ministrul pentru Societatea Informaţională;

Gheorghe-Eugen Nicolăescu - ministrul Sănătăţii;

Remus Pricopie - ministrul Educaţiei Naţionale;

Mariana Câmpeanu - ministrul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice;

Eugen-Orlando Teodorovici - ministrul Fondurilor Europene;

Relu Fenechiu - ministrul Transporturilor;

Daniel-Constantin Barbu - ministrul Culturii;

Nicolae Bănicioiu - ministrul Tineretului şi Sportului;

Liviu Voinea - ministrul delegat pentru Buget;

Lucia-Ana Varga - ministrul delegat pentru Ape, Păduri şi Piscicultură;

Dan-Coman Şova - ministrul delegat pentru Proiecte de Infrastructură de Interes Naţional şi Investiţii Străine;

Maria Grapini - ministrul delegat pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, Mediul de Afaceri şi Turism;

Constantin Niţă - ministrul delegat pentru Energie;

Mihnea-Cosmin Costoiu - ministrul delegat pentru Învăţământ Superior, Cercetare Ştiinţifică şi Dezvoltare Tehnologică;

Mihai-Alexandru Voicu - ministrul delegat pentru Relaţia cu Parlamentul;

Cristian David - ministrul delegat pentru Românii de Pretutindeni;

Adriana-Doina Pană - ministrul delegat pentru Dialog Social.



12