Noul ministru pe fonduri europene, secretul lui Băsescu

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Boc nu ştie nimic

Noul ministru pe fonduri europene, secretul lui Băsescu

Politică 27 Iulie 2011 / 00:00 323 accesări

MINISTRU PE SUB MÂNĂ În laboratoarele Cotroceniului şi ale Palatului Victoria s-a născut ideea unei noi instituţii. Aflându-se într-un impas argumentativ, “părinţii” instituţiei au fost cam zgârciţi cu detaliile pentru că politica lor este una a argumentelor indirecte, a apariţiei televizate şi atât. După ce şi-au ridicat privirea de la treburile ţării şi au scrutat viitorul portocaliu nu tocmai luminos al partidului aflat acum la guvernare, Traian Băsescu şi Emil Boc au scos din joben un nou minister pentru fonduri europene. Luni seară, la postul naţional de televiziune (unde altundeva?!?), şeful statului a declarat că ministerul pentru fondurile europene va fi înfiinţat imediat după reunirea Parlamentului în sesiunea de toamnă, el menţionând că ştie cine va fi deţinătorul acestui portofoliu, fiind “convenit cu premierul” şi trebuind să fie un om credibil la Bruxelles. Mai mult, Băsescu a spus că el ştie deja cine va deţine portofoliul ministerului pentru fonduri UE, dar nu ne spune decât la toamnă. Bineînţeles că premierul Emil Boc nu ştie nimic în acest sens. El a afirmat doar că, la nivelul coaliţiei, au fost analizate mai multe variante pentru desemnarea viitorului ministru care să gestioneze absorbţia fondurilor europene, dar decizia finală nu a fost luată încă.

DEBANDADĂ ÎN COALIŢIE Liderul grupului parlamentar al minorităţilor Varujan Pambuccian a declarat, ieri, că în coaliţie nu a avut loc o discuţie privind înfiinţarea ministerului pentru fonduri europene şi că ar fi “în ordine” o astfel de instituţie dacă ar folosi la absorbţia fondurilor, însă un singur om nu poate rezolva problema. El a explicat că trebuie modificat şi “îndreptat ceva” la autorităţile de management, deoarece “foarte multă lume scrie proiecte aiurea pentru punctaj” şi constantă că, apoi, nu se pot finanţa: “Foarte multe proiecte au avut probleme pentru că nu au fost realist scrise. Dacă s-ar rezolva cu un singur om, ar fi în regulă, dar este un lanţ de oameni, cei care aplică, care decid etc.”. El recunoaşte că nu ştie care ar fi soluţia la aceste probleme. În legătură cu persoana care ar conduce acest minister, Pambuccian a spus că această chestiune este “de tabloid” şi că nu are importanţă deoarece problemele nu s-ar rezolva “cu o singură persoană”.

Taguri articol


12