Noul pachet legislativ al Educaţiei se lansează astăzi

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Învăţămînt obligatoriu de la trei ani şi instituţii cu examene proprii

Noul pachet legislativ al Educaţiei se lansează astăzi

Eveniment 17 Decembrie 2007 / 00:00 639 accesări

După multe eşecuri şi încălcări ale termenelor promise, ultimul pachet de legi (de pe acest an) ale învăţămîntului, va fi lansat astăzi spre dezbatere publică. Pachetul priveşte învăţămîntul preuniversitar, superior şi statutul personalului didactic şi constituie cea de-a treia încercare a ministrului Adomniţei de a stabiliza starea haotică în care pluteşte învăţămîntul românesc. Denumită „noul pachet legislativ”, încercarea lui Adomniţei se va afla în dezbatere o lună, timp în care vor putea fi aduse sugestii şi amendamente. Acestea vor fi analizate, evaluate şi, după caz, integrate în proiect. După definitivare, proiectul va intra în dezbatere parlamentară, pentru a putea fi supus votului.

În octombrie, ministrul Adomniţei declara că este mulţumit întrucît este un document complex, modern, care permite reducerea curriculei şi descentralizarea financiară, mută accentul pe elev, impune standarde de pregătire pentru profesori şi oferă mai multă deschidere pentru alegerea rectorului.

În ceea ce priveşte învăţămîntul preuniversitar, ministrul Educaţiei atrăgea atenţia în special asupra descentralizării, care va fi realizată într-o manieră constructivă. „La nivelul şcolii vor fi angajaţi profesorii şi va fi selectat directorul, iar şcoala va fi finanţată pe număr de elevi. Meritocraţia şcolii va începe să primeze. Un alt lucru important vizează descentralizarea curriculei, astfel încît şcoala va putea să aleagă în măsură de 25-30% materiile opţionale. Introducerea finanţării pe elev este o etapă necesară, chiar dacă apare riscul să fie menţinute în şcoală elemente mai puţin pregătite. Mai mult, liceele vor putea organiza examene de admitere proprii. Vor fi licee care vor organiza examene de admitere la intrarea în liceu, pentru că vor dori să-şi selecteze resursa umană. Va fi libertatea lor, pe care va trebui să o comunice cu un an înainte, pentru ca părinţii şi copiii să se poată pregăti”, mai spunea Adomniţei. Demnitarul mai spunea atunci că unităţile de învăţămînt performante vor fi extinse şi cele care nu oferă calitate s-ar putea închide.

Cît despre învăţămîntul obligatoriu, ar putea să înceapă la trei ani şi s-ar putea încheia la şaisprezece, cuprinzînd trei ani de grădiniţă, un an pregătitor, patru ani de şcoală generală şi restul de gimnaziu. În acest sens, ministrul Educaţiei spunea că vrea ca pînă în 2010 să creeze locuri în grădiniţe pentru toţi copiii începînd de la vîrsta de trei ani. „Eu aş vrea să ştiu ce fac cu copilul de la 2-3 ani. Avem doar creşele unde sînt hrăniţi şi le oferim casă, dar nu avem nicio valenţă educativă, de aceea respectivele unităţi sînt în subordinea Ministerului Sănătăţii Publice. Îmi doresc grădiniţe şi educatoare pentru toţi copiii între 3 şi 6 ani, iar învăţămîntul obligatoriu să înceapă la trei ani şi să se încheie la 16 ani”, preciza el.



12