Noul pod peste Canalul Dunăre - Marea Neagră, finalizat în iulie

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Ce promit constructorii!

Noul pod peste Canalul Dunăre - Marea Neagră, finalizat în iulie

Eveniment 02 Mai 2014 / 00:00 2292 accesări

Premierul Victor Ponta a verificat, ieri, stadiul lucrărilor pentru reabilitarea podului de la Agigea, care asigură municipiului Constanţa legătura directă cu sudul litoralului. Ponta a aflat de la directorul general al Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR), Ştefan Narcis Neaga, ce se va întâmpla în continuare cu podul de la Agigea. Până în prezent au fost înlocuite şase din cele zece hobane ale podului şi până în 15 iunie vor mai fi înlocuite încă două. „Intenţia noastră este să terminăm lucrările la sfârşitul lui octombrie. Între 15 septembrie şi până la finele lui octombrie vor fi închideri temporare tot de trei ori pe săptămână. Cu asta se termină operaţiunea de înlocuire a hobanelor. Apoi se demontează structurile metalice auxiliare”, a declarat reprezentantul firmei care construieşte podul, Sorin Ionescu. În plus, lucrările la pod vor fi oprite între 15 iunie şi 15 septembrie pentru a nu îngreuna circulaţia, urmând ca după această dată să fie din nou închis podul, pentru a fi înlocuite şi ultimele două hobane vechi. Podul ar fi trebuit închis în urmă cu şase-şapte luni, însă s-a luat decizia ca circulaţia să fie închisă doar temporar, astfel încât să nu fie oprit accesul spre sudul litoralului, iar oamenii care trebuie să traverseze podul zilnic să nu fie nevoiţi să ocolească zeci de kilometri pentru a ajunge acasă. „Recunosc că am stat cu sufletul îndoit că se poate întâmpla ceva rău. A fost mai bine că nu s-a închis podul! Eu mă bucur că nu s-a întâmplat nimic pentru că, dacă era ceva, eu eram de vină”, a declarat premierul.

Totodată, premierul a dorit să inspecteze şi noul pod peste Canalul Dunăre - Marea Neagră, aflat în construcţie în apropierea podului Agigea. El a dorit să afle care este termenul de finalizare al acestuia, în condiţiile în care podul de la Agigea urmează să fie închis din nou în septembrie. „După deschiderea noului pod, în loc de 120 de kilometri vor fi patru kilometri de ocol. Este rezonabil şi acceptabil”, a spus Ponta. În momentul vizitei la noul pod se muncea de zor, deşi lucrătorii ar fi trebuit să fie liberi, că doar era 1 Mai. „Ei muncesc, aşa că am venit eu, doar nu muncesc şi de 1 Mai”, a fost replica premierului, însă constructorul l-a contrazis. Reprezentantul tehnic de execuţie a proiectului din cadrul Companiei Naţionale Administraţia Porturilor Maritime, Laurenţiu Teodoru, a făcut o radiografie a lucrărilor ce au fost efectuate, dar şi care urmează la noul pod şi, totodată, a recunoscut că există o întârziere. „Pilonii de mal sunt executaţi 100%, inclusiv confecţiile metalice de ancorare a hobanelor din piloni, tablierul din beton armat este confirmat pe ambele maluri. Această deschidere este în fază de execuţie. Acum suntem în etapa în care avem de montat 150 de metri de tronsoane de câte zece metri deasupra canalului. Montajul este preconizat să aibă loc în 45 de zile. Sunt 15 tronsoane a câte zece metri”, a detaliat constructorul. El a completat că noul pod de la Agigea este unic, deoarece se face un montaj peste apă. „Aici, în zonă, canalul are o lăţime mai mare cu 180 de metri faţă de celelalte poduri peste canal. Iniţial, lucrările au început în iulie 2010, dar între timp s-a schimbat soluţia podului şi au fost întrerupte vreun an. S-a revenit cu altă soluţie şi altă autorizaţie de construire şi s-a început la sfârşitul lui 2011”, a spus Teodoru.

Însă datele tehnice l-au interesat mai puţin pe premier. El a dorit să afle când poate să treacă cu maşina pe noul pod peste canal. Şi răspunsul a venit, e drept, mai timid, de la Laurenţiu Teodoru: „Pe la sfârşitul lui iulie”. Pentru noul pod, legătura prin port a fost deja făcută, există şi infrastructură, în schimb e nevoie de asfaltarea drumului de acces în Agigea, drum care, în prezent, este de pământ. Premierul a spus că soluţia este ca strada să fie luată de CNADNR. „Trebuie întocmită o HG (Hotărâre de Guvern) prin care să preluăm strada, o facem şi le-o dăm înapoi. Este o stradă de patru kilometri”, a spus Ponta. La finalul inspecţiei lucrărilor, mesajul premierului către constructor a fost: „Vedeţi că pe 31 iulie vin cu maşina pe pod”.



12