Viitorul preşedinte pakistanez va fi ales de Parlament şi de cele patru adunări provinciale în 6 septembrie. Anunţul a fost făcut vineri, de comisia electorală, la patru zile după demisia lui Pervez Musharraf. Actualul Guvern de coaliţie a exercitat presiuni asupra lui Musharraf să demisioneze, ameninţîndu-l cu o procedură de destituire, pentru încălcarea Constituţiei.
Partidul care îl susţine pe preşedintele demisionar a pierdut alegerile legislative din luna februarie, cîştigate de o coaliţie formată în jurul partidelor foştilor premieri Benazir Bhutto, asasinată în decembrie 2007 şi Nawaz Sharif. Partenerii din coaliţia de guvernare şi-au luat angajamentul să anuleze prerogativele care îî permiteau preşedintelui să dizolve Parlamentul şi să numească şefii armatei şi justiţie. Astfel, viitorul şef al statului va avea un rol mai degrabă onorific. Analiştii sînt, însă, de părere că soţul lui Benazir Bhutto, Asif Ali Zardari, ar putea urmări să devină şeful statului şi că, în acest caz, va încerca să păstreze competenţele actuale. Pe de altă parte, Zardari a sugerat că viitorul preşedinte ar putea fi femeie, iar ziarele au speculat că ar putea fi vorba de liderul paştun Asfandayr Wali Khan, al cărei partid liberal face parte din coaliţia de guvernare.
În cele din urmă, parlamentarii din partidul fostului premier Benazir Bhutto l-au desemnat în unanimitate, vineri, pe soţul acesteia, Asif Ali Zardari, drept candidat la preşedinţia Pakistanului. “Zardari a mulţumit Partidului Poporului pakistanez (PPP), al cărui copreşedinte este şi a spus că-şi va anunţa decizia în următoarele 24 de ore”, a declarat ministrul pentru Informaţii, Sherry Rehman. Candidaturile vor fi validate la 28 august şi orice retragere va fi acceptată doar pînă la 30 august. “Preşedinţia revine partidului nostru şi de aceea parlamentarii noştri au cerut ca Zardari să fie candidatul”, a mai spus Rehman.