Demarat în urmă cu mai puțin de trei săptămâni, proiectul suporterilor constănțeni de a înființa o nouă echipă a dat deja roade, Suporter Spirit Club Farul câștigând fără probleme, duminică, primul meci oficial din istoria clubului, scor 4-1 (Mazilu 23, 68, Măgureanu 34, I. Florea 48 / Curtmemet 62-pen.), în etapa întâi din Liga a IV-a, în fieful celor de la Sparta Techirghiol.
„Era important să începem cu o victorie convingătoare. Suntem mulțumiți din toate punctele de vedere și vom continua să facem pași înainte conform proiectului pe care ni l-am propus. Suporterii au fost la nivel de Liga Campionilor, meciul s-a desfășurat într-un cadru de fair-play extraordinar și vreau să le mulțumesc celor de la Techirghiol pentru organizare, așa că ne-am simțit ca echipa Dobrogei, ceea ce și suntem!”, a spus președintele grupării de pe litoral, Marcel Lică.
„ÎMPREUNĂ DUCEM MAI DEPARTE SPIRITUL FARIST!”
Pe lângă atmosfera creată, fanii au donat sume importante, din care s-au achitat primele de victorie pentru jucătorii pregătiți de Ion Barbu. „Am avut parte de un început de drum perfect. O atmosferă incendiară creată de suporterii Farului și un rezultat bun. Acum, avem voie să visăm. În decurs de două săptămâni, să faci echipă, să mergi și să câștigi în deplasare la trei goluri, neavând toți jucătorii legitimați în timp util, cred că este un lucru pozitiv. Din urnă s-au strâns 3.142 de lei. Este o sumă extraordinar de mare! Ne-a permis să achităm primele fără să mai fim nevoiți să scoatem din cont. Am suplimentat doar cu 150 de lei. Acum este momentul să strângem rândurile și mai mult. Galeria trebuie să se organizeze și să facem tricouri și fulare. Trebuie să continuați să depuneți bani în cont, ca să ne putem respecta promisiunile față de jucători! Meritul este al tuturor suporterilor care s-au implicat! Echipa este a voastră, a tuturor. A noastră! În afară de Marcel Lică și de echipă și antrenori, noi suntem cei care trebuie să ne implicăm voluntar pentru a avea succes! Sâmbătă, la 12.00, jucăm pe terenul CFR și vreau să fim și mai mulți! Împreună ducem mai departe spiritul farist!”, a anunțat pe pagina sa de Facebook liderul suporterilor formației SSC Farul, Sorin Mihăilescu.
Oficialii constănțeni se pregătesc deja pentru al doilea meci oficial, programat sâmbătă, de la ora 12.00, în fieful celor de la CFR Constanța, dar și pentru prima partidă de pe teren propriu, care va avea loc marți, 30 august, pe stadionul „ITC” din Complexul Sportiv „Badea Cârțan”, de la ora 18.00. Astfel, se speră în recuperarea mijlocașului Cezar Beșleagă, accidentat la Techirghiol, și se lucrează la legitimarea unor jucători, printre care se află Ionel Posteucă și Amet Enghin.
Citeşte şi:
SSC Farul a pornit cu dreptul în Liga a IV-a
SSC Farul începe evoluția în Liga a IV-a, duminică, la Techirghiol