Noul regulament privind condiţiile de creditare a persoanelor fizice, care elimină restricţiile administrative, a fost semnat de membrii Consiliului de Administraţie al BNR şi va fi transmis, luni, la Monitorul Oficial, urmînd să intre în vigoare la trei zile de la publicare. "Potrivit noului regulament, băncile şi instituţiile financiare nebancare vor fi obligate să-şi facă propriile regulamente interne, care vor fi aprobate de conducerea instituţiei şi validate de Direcţia Supraveghere a BNR", a declarat, ieri, Adrian Vasilescu, consilierul guvernatorului BNR. El a confirmat că noul regulament abrogă Norma 10/2005 şi Norma 20/2006, care stabileau limitele de îndatorare şi celelalte condiţii pentru creditele acordate populaţiei.
În acelaşi timp, pentru elaborarea normelor interne sînt indicate condiţiile de prudenţialitate menţionate în Normele BNR 17/2003, care reglementează cadrul general privind organizarea şi controlul intern al activităţii instituţiilor de credit şi administrarea riscurilor semnificative, precum şi organizarea şi desfăşurarea activităţii de audit intern a instituţiilor de credit. Pînă la avizarea de către BNR a normelor interne, băncile comerciale vor opera potrivit reglementărilor emise, pe baza Normelor 10 şi 20 ale BNR. Consiliul de Administraţie al BNR a decis, vinerea trecută, să elimine obligativitatea avansului pentru creditele acordate populaţiei, care se situa la 25% din suma împrumutată în cazul celor ipotecare şi la 30% pentru creditele de consum, precum şi valoarea maximă a gradului de îndatorare a persoanelor fizice. Fiecare bancă va stabili norme interne de expunere faţă de clienţii persoane fizice, care vor fi aprobate de Direcţia Supraveghere a BNR, în funcţie de profilul de risc al fiecărei instituţii de credit.