Insistând asupra necesităţii unei soluţii paşnice la conflictul din Ucraina, noul secretar general al NATO, Jens Stoltenberg, a susţinut luni, în Polonia, un discurs în care a dat dovadă de reţinere, rupând astfel cu retorica predecesorului său Anders Fogh Rasmussen. Stoltenberg a reafirmat voinţa NATO de a asigura o prezenţă continuă pe flancul de est al teritorului NATO, dar a subliniat că este vorba despre o acţiune întru totul defensivă. Foarte prudent, el nu a repetat multiplele critici formulate de Rasmussen la adresa Moscovei. Întrebat despre criza din estul Ucrainei, Stoltenberg nu a evocat nici prezenţa trupelor ruseşti alături de combatanţi rebeli pro-ruşi şi nici furnizarea de armament greu şi echipamente de către Rusia către separatişti, în contextul în care conducătorii militari ai NATO comunică frecvent pe această temă.
Jay Janzen, un purtător de cuvânt militar al NATO, a denunţat, săptămâna trecută, prezenţa câtorva sute de militari ruşi în Ucraina şi a aproximativ 20.000 de militari de-a lungul frontierei, de partea rusă. La întrebarea cum ar putea Rusia contribui la calmarea situaţiei în Ucraina - unde confruntările armate s-au intensificat în ultimele zile, în pofida armistiţiului semnat pe 5 septembrie -, Stoltenberg s-a mulţumit să răspundă că... îndeamnă Rusia să-şi folosească întreaga influenţă pentru a face astfel încât separatiştii să respecte armistiţiul. Concomitent, un reprezentant NATO dezvăluia că, în primele nouă luni ale acestui an, avioane de vânătoare aliate au interceptat de două ori şi jumătate mai multe avioane rusești în spaţiul aerian al Mării Baltice şi Mării Negre decât anul trecut. Aceste operaţiuni constau în zboruri efectuate în largul zonelor de coastă, în spaţiul aerian internaţional, alături de aeronave militare care nu şi-au semnalat prezenţa autorităţilor civile prin furnizarea unui plan de zbor sau comunicarea poziţiei, pentru a le descuraja să se apropie de state membre NATO, potrivit acestui reprezentant.
NOUĂ STRATEGIE DE APĂRARE CIVILĂ Profitând de noua bunăvoință manifestată de NATO, Ministerul rus pentru Situaţii de Urgenţă va prezenta Guvernului, în următoarele zile, o nouă strategie de apărare civilă a ţării în cazul unor ameninţări militare, relatează ziarul rus ”Izvestia”, în ediţia de ieri. Această strategie prevede protecţia populaţiei atât în situaţia unor dezastre provocate de om, cât şi în cazul unor ameninţări militare. Noua strategie, spre deosebire de cea veche, nu mai prevede evacuarea generală, când populaţia paşnică este transportată în afara oraşului, în cazul înaintării trupelor inamice, a declarat şeful departamentului pentru protecţia populaţiei, Serghei Akatiev. Analiza conflictelor militare contemporane arată că, de obicei, acţiunile armate se desfăşoară cu ajutorul unor arme de înaltă precizie, fapt ce nu presupune distrugerea unor spaţii extinse. Din acest motiv, Ministerul pentru Situaţii de Urgenţă va pune accent pe refugii şi construcţii în scop de apărare, a adăugat Akatiev. Astfel, Moscova planifică să introducă o nouă categorie de structuri de protecţie - adăposturi care vor fi construite în blocuri de locuinţe. În opinia oficialului rus, aceste schimbări de strategie au fost influenţate în special de evenimentele din estul Ucrainei.