Noul viceprimar, un liberal

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Oltina

Noul viceprimar, un liberal

Administrație 17 Iulie 2012 / 00:00 671 accesări

Consilierii locali din Oltina, întruniţi ieri într-o şedinţă ordinară, l-au ales pe liberalul Daniel Cabason în funcţia de viceprimar, cu şase voturi pentru şi unul împotrivă. În favoarea alegerii lui Cabason au votat cinci consilieri ai PNL şi unul PC, în timp ce împotriva alegerii liberalului a votat un consilier PDL. Din cei 10 consilieri locali câţi numără, în prezent, forul legislativ al comunei Oltina, la şedinţa de ieri s-au prezentat doar şapte, absenţi fiind aleşii social democraţi. Primarul Gheorghe Chirciu a declarat că aleşii locali au mai adoptat hotărâri privind rectificarea bugetară pe anul 2012 şi modificarea listei de investiţii din acest an. În ceea ce priveşte rectificarea bugetară, primarul din Oltina a spus că în buget au fost cuprinse fondurile alocate de stat pentru încălzirea locuinţelor, care s-au acordat în primăvara acestui an şi care au venit mai târziu decât trebuia. De asemenea, tot la rectificarea bugetară au mai fost cuprinse şi sumele pe care Primăria le-a primit de la bugetul de stat pentru organizarea alegerilor locale, sume care au fost mutate, la cererea administraţiei din Oltina, din trimestrul IV în trimestrul II. (T.I.)



12