Noutăţi cinematografice

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Noutăţi cinematografice

Monden 02 Iulie 2010 / 00:00 463 accesări

În timp ce în Franţa se intensifică protestele pentru menţinerea vârstei de pensionare, în filmul “Red”, asasini ai CIA fac totul să revină la slujbă. Distribuţia acestui film este generoasă: Bruce Willis, Morgan Freeman, Helen Mirren şi John Malkovich, toţi foşti asasini, care se plictisesc de moarte. Soluţia este revenirea la ceea ce făceau înainte. Pe scurt, o poveste clasică, dar eficientă, în care actorii par că se distrează bine. Regizat de Robert Schwenke, de numele căruia se leagă şi “Fightplan”, lungmetrajul “Red” este o adaptare a unei benzi desenate a celebrului Warren Ellis. Este greu de crezut totuşi că Bruce Willis va avea o adevărată revenire cu un astfel de film.

Daniel Radcliffe, interpretul eroului principal din franciza Harry Potter, va juca într-o versiune modernă a filmului “All Quiet on the Western Front / Nimic nou pe frontul de vest” din 1930, a cărui acţiune are loc în Primul Război Mondial. Actorul britanic, în vârstă de 20 de ani, va juca rolul soldatului german Paul Baumer într-o nouă adaptare cinematografică a acestui roman clasic din 1929, scris de Erich Maria Remarque, care a fost deja ecranizat de două ori, în 1930 şi în 1979. Filmul va fi lansat pe marile ecrane în 2011. Nu este pentru prima oară când Daniel Radcliffe va juca rolul unui soldat din Rrimul Război Mondial, actorul britanic interpretând un rol similar în 2007, în lungmetrajul de televiziune “My Boy Jack”. Între timp, Daniel Radcliffe filmează de zor la al optulea şi ultimul film din seria Harry Potter. Harry Potter se află în faţa celei mai mari provocări din viaţa sa, în pelicula ”Deathly Hallows”, al cărei trailer a fost făcut public de către studiourile Warner Bros, spre bucuria fanilor seriei din întreaga lume.

Cele mai recente zvonuri de la Hollywood arată că Brad Pitt ar putea pregăti o versiune dramatică a accidentului ecologic din Golful Mexic. Actorul de 46 de ani poartă în prezent discuţii cu o serie de producători de la Hollywood despre acest proiect. Zvonul pare cu atât mai veridic cu cât actorul este foarte implicat şi în eforturile de reconstrucţie de la New Orleans, după uraganul Katrina. Tot despre Brad Pitt se crede că ar fi favorit pentru a interpreta rolul răufăcătorului în pelicula “Sherlock Holmes 2”. Este însă în mare concurenţă cu Daniel Day-Lewis. Guy Ritchie doreşte un actor de primă mână pentru a încarna răufăcătorul în continuarea filmului “Sherlock Holmes”, în care Robert Downey Jr. va reveni în rolul celebrului detectiv, în timp ce Jude Law va relua rolul asistentului detectivului Watson. Brad Pitt reprezintă o primă opţiune pentru rolul profesorului Moriarity, mai ales datorită relaţiei sale cu regizorul Guy Ritchie, alături de care a lucrat în “Snatch” în 2000. Guy Ritchie îi ia în calcul şi pe Gary Oldman, Sean Penn şi Javier Bardem.

Jude Law va avea o vară fierbinte, nu numai graţie relaţiei sale cu Sienna Miller, ci şi graţie prezenţei sale confirmate în distribuţia filmului 3D “The Invention of Hugo Cabret”, alături de Christopher Lee, Ray Winstone, Frances de la Tour şi Richard Griffiths. În filmul regizat de Martin Scorsese, a cărui producţie a început marţi, la Londra, se vor regăsi şi Sir Ben Kingsley, Sacha Baron Cohen, Asa Butterfield, Chloe Moretz şi Helen McCrory. Scenariul este adaptat după bestseller-ul “The Invention of Hugo Cabret”, publicat de Brian Selznick în 2007. Johnny Depp şi Martin Scorsese fac parte din echipa de producători a filmului. Romanul este povestea unui copil orfan care trăieşte într-o gară din Paris, unde încearcă să dezlege misterul unui robot defect şi face cunoştinţă cu o fetiţă excentrică. Filmările vor avea loc la Paris şi Londra, iar filmul va fi lansat pe marile ecrane pe 9 decembrie 2011.

Johnny Depp va reveni însă destul repede la ipostaza de actor pentru a interpreta rolul celebrului rocker britanic Ozzy Osbourne într-un film biografic inspirat din viaţa membrilor trupei Black Sabbath. Într-un mesaj postat pe platforma de socializare MySpace, fostul solist al trupei Black Sabbath a declarat: “Johnny semnase contractul pentru a interpreta rolul meu în acest film. Apoi eu mi-am rupt gâtul în 2003, iar proiectul a fost uitat într-un sertar”. Ozzy Osbourne a mai mărturisit că, în prezent, ar prefera ca rolul său să fie interpretat de “un necunoscut din Birmingham”.

Un alt actor cu greutate, Tommy Lee Jones va juca în filmul “Captain America: The First Avenger”, produs de Marvel Studios, în care apare şi actorul român Sebastian Stan, artistul american urmând să interpreteze rolul colonelului din armata americană Chester Phillips. Rolul supereroului din acest lungmetraj regizat de Joe Johnston, pe baza unui scenariu scris de Christopher Markus şi Stephen McFeely, va fi interpretat de actorul Chris Evans. Filmul va fi lansat pe 22 iulie 2011. Hugo Weaving va interpreta rolul maleficului Red Skull, iar din distribuţie mai fac parte actorii Stanley Tucci şi Hayley Atwell. Neal McDonough se află în negocieri avansate pentru interpretarea personajului “Dum Dum” Dugan. Acţiunea filmului relatează anii din tinereţea personajului Steve Rogers, care se înscrie voluntar într-un program experimental în urma căruia devine super-soldatul Captain America. În volumul de benzi desenate, colonelul Chester Phillips îl recrutează pe Rogers pentru proiectul secret Rebirth. Următorul proiect cinematografic al actorului Tommy Lee Jones este drama “The Company Men”.

Actorul american Sean Penn, care a debutat în cinematografie în urmă cu aproape trei decenii, în rolul surferului Jeff Spicoli din filmul “Fast Times at Ridgemont High”, va juca rolul principal într-un lungmetraj inspirat din viaţa surferului american Dorian “Doc” Paskowitz. Sean Penn va fi, totodată, producătorul acestui film despre excentricul Paskwitz şi familia sa. Alan şi Gabe Polsky, care au produs recent un remake al filmului “Bad Lieutenant”, vor fi producătorii executivi ai proiectului. Alan şi Gabe Polsky au achiziţionat drepturile de ecranizare de la clanul Paskowitz, a cărui viaţă nomadă a stat la baza documentarului “Surfwise”, regizat de Doug Pray în 2007. În ultimele două decenii, numeroşi producători de la Hollywood au încercat, fără succes, să achiziţioneze drepturile de autor de la Dorian Paskowitz, în vârstă de 89 de ani. Acesta şi-a dat în cele din urmă acordul, după ce fraţii Polsky i-au mărturisit că Sean Penn este interesat de acest proiect. Actorul, în vârstă de 49 de ani, a finalizat de curând două filme: “The Tree of Life”, de Terrence Malick şi thriller-ul politic “Fair Game”, o adaptare de Doug Liman a memoriilor scrise de Valerie Plame.

Nici actriţele nu se lasă mai prejos. Angela Bassett va juca alături de Paula Patton în comedia “Jumping the Broom”, un lungmetraj inspirat din tradiţiile americane din perioada nunţilor. Din distribuţia acestui proiect cinematografic, produs de Columbia Pictures, mai fac parte rapper-ul Romeo Miller şi actorul Laz Alonso. Filmul spune povestea întâlnirii a două familii de afro-americani provenind din cele două extreme ale spectrului socio-economic, care se cunosc într-un weekend petrecut pe insula Martha\'s Vineyard, cu ocazia nunţii unor prieteni apropiaţi. Angela Bassett va interpreta rolul mamei Paulei Patton, moştenitoarea unei familii bogate din elita oraşului Washington. Filmările vor debuta în curând, în Noua Scoţie, sub bagheta regizorală a cineastului Salim Akil. Angela Bassett a încheiat recent filmările pentru “Green Lantern”, un lungmetraj inspirat din benzile desenate clasice. Angela Bassett, în vârstă de 51 de ani, îşi va face debutul regizoral în toamnă, odată cu începerea filmărilor pentru filmul “United States”.

La rândul său, Meryl Streep negociază pentru a face din nou echipă cu regizoarea musical-ului ”Mamma Mia!”, Phyllida Lloyd, care va realiza lungmetrajul ”Thatcher”, despre viaţa fostului premier britanic Margaret Thatcher. Jim Broadbent va interpreta rolul lui Denis, soţul fostei Doamne de Fier. Acţiunea filmului, regizat de Phyllida Lloyd, se desfăşoară în anul 1982 şi descrie eforturile făcute de Margaret Thatcher de a-şi salva cariera în cele 17 zile care au precedat războiul din Insulele Falkland. Acest război, care a durat două săptămâni şi jumătate, a reprezentat un punct de cotitură pentru fostul premier britanic, care, după acea victorie, şi-a văzut cota de popularitate dublându-se în doar câteva zile şi a câştigat apoi cel de-al doilea mandat în fruntea Guvernului britanic. Scenariul a fost scris de Brian Fillis. Dacă acest contract va fi semnat, Margaret Thatcher va reprezenta cea mai de seamă personalitate interpretată vreodată de Meryl Streep, care a fost deja nominalizată la premiul Oscar pentru interpretarea unor personaje din viaţa reală, precum activista Karen Silkwood în ”Silkwood” în 1983, jurnalista Susan Orlean în ”Adaptation / Hoţul de orhidee”, în 2002 şi experta în gastronomie Julia Child în ”Julie and Julia / Julie and Julia” în 2009.



12