Ultimul film din franciza ”Twilight / Amurg”, care va fi lansat la jumătatea lunii noiembrie, se va încheia cu o secvenţă inedită, la care vor participa toţi actorii din distribuţie. Actriţa Nikki Reed a dezvăluit faptul că regizorul Bill Condon intenţionează să includă o secvenţă de coregrafie, un număr de dans la care vor participa toţi actorii din distribuţie, la sfârşitul filmului, ca un fel de bonus pentru fanii seriei. ”Dacă va fi ceea ce cred eu, atunci este cu adevărat grozav. A fost un moment-surpriză pe platoul de filmare şi a fost chiar incredibil. În acea zi eram cu toţi acolo, cam 150 de persoane şi l-am luat prin surprindere pe Bill. Am avut nevoie de câteva repetiţii pentru a învăţa mişcările”, a declarat actriţa într-un interviu acordat pentru MTV News. Actorul Kellan Lutz, colegul ei de distribuţie, le-a mărturisit fanilor că ultimul film din serie va conţine ”o scenă suplimentară care este cu adevărat specială”.
Actriţa americană Gwyneth Paltrow are de gând să producă un musical ce va relata povestea grupului The Go-Go\'s, o trupă de fete, exponentă a curentului New Wave, care a devenit celebră în anii ’80. Gwyneth Paltrow se află în negocieri avansate pentru a produce acest musical în colaborare cu Donovan Leitch şi Rick Ferrari. Membrele trupei The Go-Go\'s intenţionează să se implice în producţia acestui show şi este foarte posibil ca ele să compună câteva piese noi pentru acest spectacol. Trupa The Go-Go\'s, înfiinţată la Los Angeles, se află, în prezent, în turneu în America de Nord şi este alcătuită din Belinda Carlisle, Jane Wiedlin, Charlotte Caffey, Kathy Valentine şi Gina Schock. Grupul a fost înfiinţat în 1978 şi a activat iniţial ca o trupă punk. Albumul de debut al formaţiei, intitulat ”Beauty and The Beat”, lansat în 1980, s-a vândut în peste trei milioane de copii. Trupa The Go-Go\'s a lansat câteva single-uri cu mare priză la public, precum ”We Got the Beat” şi ”Our Lips Are Sealed”, însă s-a destrămat în anul 1985. Belinda Carlisle este singura dintre membrele trupei care a avut apoi o carieră solo de succes.
Câştigătoarea premiului Oscar din 2011 pentru cea mai bună actriţă într-un rol principal, Natalie Portman, se află în negocieri avansate pentru a juca în ”Jackie”, un film despre Jacqueline Kennedy Onassis, ce va fi produs de compania Fox Searchlight. Deşi Natalie Portman s-a declarat interesată de scenariul filmului, nu va semna contractul până când iniţiatorii acestui proiect nu vor alege un regizor. Filmul al cărui scenariu este scris de Noah Oppenheim se concentrează asupra vieţii fostei prime doamne a SUA, în zilele imediat următoare asasinării soţului ei, preşedintele John F. Kennedy. Darren Aronofsky, regizorul cu care Natalie Portman a colaborat la ”Black Swan / Lebăda neagră” urma să regizeze iniţial filmul ”Jackie”, în care rolul principal urma să fie jucat de partenera lui de viaţă de atunci, Rachel Weisz, dar cineastul american s-a retras din acest proiect, după ce s-a despărţit de actriţa britanică în 2010. În acelaşi an, presa de specialitate vehicula şi numele regizorului Steven Spielberg, care s-ar fi declarat interesat de acest proiect cinematografic.