Actorii spanioli Penelope Cruz şi Antonio Banderas vor juca pentru prima dată împreună într-un film şi vor face acest lucru într-o peliculă regizată de Pedro Almodovar, care se va intitula „Los amantes pasajeros / The Brief Lovers”. Penelope Cruz şi Antonio Banderas vor filma scena lor într-o singură zi. Filmul îi va avea în distribuţie pe unii dintre cei mai mari actori spanioli şi sud-americani, precum Lola Duenas, cunoscută pentru rolul din “Volver”, Javier Camara, cunoscut pentru rolul din ”Habla con Ella / Vorbeşte cu ea” şi Cecilia Roth, care a jucat în “Todo sobre mi madre / Totul despre mama mea”, alături de actorii spanioli de comedie Carlos Areces şi Raul Arevalo, dar şi de actorul mexican Jose Maria Yazik. Acţiunea se va petrece în întregime într-un avion ce urmează să sufere un accident. Pasagerii, temându-se pentru vieţile lor, încep să îşi dezvăluie cele mai mari secrete. Potrivit producătorului Agustin Almodovar, ffilmul va fi „ o comedie nebună\" în stilul anilor \'80”, întrucât fratele său Pedro a dorit să regizeze o comedie după cele două filme dark ale sale „Los abrazos rotos / Îmbrăţişări frânte” şi „La piel que habito / Pielea în care trăiesc”. Fraţii Almodovar doresc să lanseze filmul în cât mai multe ţări în aceeaşi zi, pentru a evita pirateria, în primăvara anului 2013, şi în afara festivalurilor de film.
Jean Dujardin, recompensat în februarie cu premiul Oscar pentru rolul său din filmul „L`Artiste / Artistul”, se află în negocieri avansate cu Martin Scorsese pentru a juca în următorul lungmetraj al acestuia, „The Wolf of Wall Street”. Actorul francez în vârstă de 39 de ani, care era încă un necunoscut la Hollywood în urmă cu un an, ar putea să joace alături de Leonardo DiCaprio şi Jonah Hill în acest lungmetraj despre succesul şi decăderea unui finanţist de pe Wall Street, ale cărui filmări vor debuta în vara acestui an, la New York. Jean Dujardin va juca rolul unui bancher elveţian veros, Jean-Jacques Handali, însărcinat cu spălarea banilor pentru compania lui Jordan Belfort, personajul principal din film, interpretat de Leonardo DiCaprio. „The Wolf of Wall Street” reprezintă adaptarea cinematografică a volumului de memorii scris de Jordan Belfort, un fost agent de la Bursa din New York, condamnat pentru deturnare de fonduri şi spălare de bani, la sfârşitul anilor \'90. Jean Dujardin, primul actor francez care a fost premiat cu Oscarul pentru interpretare, va juca în următorul său proiect într-un film de spionaj alături de Cecile de France şi britanicul Tim Roth, sub bagheta regizorală a lui Eric Rochant. Starul francez a putut fi văzut recent pe marile ecrane în lungmetrajul „Les Infideles”.
Starul britanic Hugh Laurie, celebru pentru rolul principal din serialul „House M.D. / Doctor House”, se află în faţa primului său rol într-o superproducţie hollywoodiană, după ce a fost invitat să-i dea viaţă personajului principal negativ din noul film al seriei Robocop. Actorul şi-a luat la revedere de la personajul capricios cu o inteligenţă sclipitoare cu care a devenit celebru, iar acum se pregăteşte pentru Hollywood. Hugh Laurie va interpreta rolul şefului malefic al Omnicorp, compania care-l creează pe Robocop, într-un remake al hitului SF din 1987. Rolul lui Robocop îi revine lui Joel Kinnaman, iar în film vor mai juca Gary Oldman şi Samuel L. Jackson.
Actriţa Kate Walsh, cunoscută din serialele „Grey`s Anatomy / Anatomia lui Grey” şi „Private Practice”, a anunţat că va părăsi cel de-al doilea serial odată cu cel de-al şaselea sezon. „Este ultimul meu sezon. A fost o călătorie incredibilă. Sunt extrem de recunoscătoare. A trecut mult de când sunt Addison şi sunt recunoscătoare creatoarei Shonda Rhimes şi tuturor fanilor care au fost acolo de la început şi până acum, dar sunt emoţionată de ultimul sezon. Este dulce şi amar. Este un capitol uriaş din viaţa mea, au trecut opt ani”, a declarat starul. Kate Walsh a apărut prima dată ca Dr. Addison Montgomery în „Grey`s Anatomy / Anatomia lui Grey”, în 2005, iar doi ani mai târziu în „Private Practice”. Nu este foarte clar dacă serialul va continua fără Kate Walsh.
Serialul „Weeds / Ierburi” se va încheia după cel de-al optulea sezon, ce va fi difuzat pe micile ecrane nord-americane în vara acestui an. Anunţul a fost făcut de David Nevins, preşedintele postului Showtime, care produce acest serial. Cel de-al optulea sezon al serialului va conţine 13 episoade şi va rula pe micile ecrane din America de Nord în vara acestui an. În această comedie de mare succes, Mary-Louise Parker interpretează rolul lui Nancy Botwin, o femeie care, după ce rămâne văduvă în urma morţii neaşteptate a soţului ei, se transformă în traficant de droguri pentru a-şi putea întreţine cei trei copii. Nancy se transformă peste noapte în traficant de marijuana doar pentru a-şi putea susţine familia şi descoperă curând că prietenii şi vecinii ei sunt mari admiratori ai „botanicii” şi ai „ierburilor” procurate de ea. Problemele cu cei doi fii ai ei mai mari, Silas, rol interpretat de Hunter Parish, şi Shane, alias Alexander Gould, dar şi cu cumnatul ei Andy, interpretat de Justin Kirk, revenit în familie cu intenţia de a o ajuta, dar fără a reuşi să pună acest lucru în practică, fac din existenţa lui Nancy una foarte incitantă. Titlul serialului „Weeds / Ierburi” este inspirat de termenul argotic pentru marijuana, pentru că acesta constituie unul dintre punctele de forţă ale scenariului. Ultimul episod din sezonul al şaptelea a fost difuzat în SUA în septembrie 2011. În acel sezon au apărut şi câţiva actori cunoscuţi, în calitate de invitaţi, precum Aidan Quinn, Martin Short şi Lindsay Sloane. Câştigător a două premii Emmy şi de două ori câştigător al premiului Globul de Aur, serialul a înregistrat recorduri de audienţă încă de la primele episoade, în SUA. Cu un buget estimat la trei milioane de dolari, comedia neagră a fost creată de Jenji Kohan, câştigătoare a premiului Emmy. Reacţiile criticilor faţă de acest serial au fost pozitive, iar Nancy Botwin este considerat unul dintre cele mai reuşite personaje din istoria televiziunii.