Noutăţi cinematografice

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Noutăţi cinematografice

Monden 01 Iunie 2012 / 00:00 466 accesări

Actriţa americană Michelle Pfeiffer ar putea juca alături de Robert De Niro într-un film despre mafie, ”Malavita”, regizat de Luc Besson. Actriţa americană se află în negocieri avansate cu producătorii acestei pelicule în care ar putea interpreta rolul unei femei cu tendinţe piromane. Filmul va fi realizat pe baza cărţii ”Badfellas” de Tonino Benacquista. Lungmetrajul va descrie povestea de viaţă a unei familii mafiote care se mută în Franţa, într-un program de protecţie a martorilor. Membrii familiei fac tot ceea ce pot pentru a se adapta, dar constată că le este foarte greu să uite trecutul şi îşi reiau, după o perioadă, vechile apucături. Luc Besson a scris deja scenariul şi va fi, totodată, producătorul peliculei. Filmările vor debuta în luna august. Michelle Pfeiffer, în vârstă de 54 de ani, a jucat alături de Robert De Niro în alte două filme, ”Stardust / Pulbere de stele” în 2007 şi ”New Year\'s Eve / De Anul Nou” în 2011. Actriţa americană a apărut recent şi în ”Dark Shadows”, regizat de Tim Burton, cu care a colaborat în 1992, la filmările pentru ”Batman Returns / Batman se întoarce”, în care a interpretat rolul Catwoman.

Robert De Niro este creditat şi cu o participare alături de Sylvester Stallone în filmul ”Grudge Meci”, o comedie despre universul boxului profesionist. Filmul prezintă povestea a doi pugilişti retraşi din activitatea competiţională, care decid să urce din nou în ring, pentru un ultim meci de box. Filmările pentru această comedie, ce va fi produsă de studiourile Warner Bros., vor debuta în primele luni ale lui 2013. Reprezentanţii studiourilor Warner Bros. intenţionează să lanseze acest film în anul 2014. Pelicula va fi regizată de Peter Segel, pe baza unui scenariu scris de Doug Ellin, creatorul serialului de televiziune ”Entourage / Anturaj”. În timp ce Sylvester Stallone s-a pregătit intens din punct de vedere fizic pentru următorul său film de acţiune, ”The Expendables 2”, presa internaţională pare destul de îngrijorată pentru condiţia fizică a lui De Niro, care nu a mai jucat într-un film de acţiune de foarte mulţi ani.

Actorul galez Christian Bale a sugerat recent că ar fi dispus să îmbrace pentru a patra oară costumul lui Batman, dacă regizorul Cristopher Nolan vrea să facă o continuare a trilogiei. Într-un interviu acordat revistei ”Empire”, Christian Bale începe prin a confirma că filmul ”The Dark Knight Rises” va fi ultima parte a seriei şi că acest lucru se întâmplă la momentul potrivit, după care anunţă că ar filma o continuare a trilogiei, dacă regizorul Christopher Nolan doreşte să facă acest lucru. Filmul, în care joacă, printre alţii, Christian Bale, Liam Neeson, Gary Oldman, Anne Hathaway, Morgan Freeman, Michael Caine şi Marion Cotillard va avea premiera pe marile ecrane din SUA pe 20 iulie 2012.

Sebastian Bach, fostul solist al trupei Skid Row, va interpreta rolul unui star rock în cel de-al şaselea sezon al serialului ”Californication”. Cântăreţul american va juca rolul unui chitarist iar scenele au fost filmate săptămâna trecută. Sebastian Bach a confirmat aceste informaţii şi a postat pe contul său de pe Facebook o fotografie în care pozează alături de David Duchovny, personajul principal din serial. ”Sunt foarte încântat să joc în acest show TV. Voi interpreta rolul unui chitarist. Rolul este mortal şi interesant şi sunt onorat să joc în al şaselea sezon”, a scris muzicianul american. Serialul de televiziune, care este difuzat şi în România, îl are în rolul principal pe David Duchovny şi prezintă viaţa unui romancier care suferă de un blocaj de inspiraţie şi de o criză a vârstei a doua. Serialul a câştigat un premiu Emmy şi un Glob de Aur.

Actorul american Matthew McConaughey îl va interpreta pe John F. Kennedy, în filmul ”The Butler”, bazat pe povestea reală a lui Eugene Allen, un valet de culoare care a lucrat la Casa Albă pentru opt preşedinţi americani. Matthew McConaughey se alătură unei întregi suite de vedete care vor interpeta personaje celebre din istoria Casei Albe, în filmul lui Lee Daniels, a cărui producţie va începe în luna iulie. Printre acestea se numără Minka Kelly, care o va interpreta pe Jackie Kennedy, Alan Rickman în rolul fostului preşedinte american Ronald Reagan, Jane Fonda în rolul primei doamne Nancy Reagan, John Cusack care are rolul lui Richard Nixon şi Oprah Winfrey, care va avea o apariţie episodică în rolul soţiei lui Eugene Allen. Personajul principal va fi jucat de Forest Whitaker, laureat al premiului Oscar. De asemenea, numele lui Liam Neeson a fost vehiculat pentru rolul Lyndon B. Johnson, iar Nicole Kidman va juca în această peliculă biografică, după ce a mai colaborat cu regizorul Lee Daniels în ”The Paperboy”, film care a avut premiera mondială la Festivalul de Film de la Cannes. La rândul său, Mathew McCoughney a fost prezent la Cannes cu două filme aflate în competiţia oficială: ”The Papaerboy” în regia lui Lee Daniels şi ”Mud”, semnat de Jeff Nichols.

Filmul ”The Butler” are la bază un articol publicat în ziarul ”The Washington Post”, despre Eugene Allen. Acesta şi-a început cariera în 1952, într-o perioadă în care legile segregaţioniste erau încă vigoare în SUA. A lucrat mai întâi în bucătărie, dar a ajuns în cele din urmă să fie valetul principal pentru opt preşedinţi americani.



12