Noutăţi cinematrografice

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Noutăţi cinematrografice

Monden 14 Aprilie 2010 / 00:00 398 accesări

Actorul american Kevin Bacon se va alătura distribuţiei unei comedii al cărei titlu nu a fost deocamdată ales, în care Steve Carell şi Julianne Moore vor interpreta rolurile unor soţi a căror căsnicie trece printr-o perioadă de criză. În acest film, personajul interpretat de Steve Carell decide să apeleze la serviciile unui consilier motivaţional personal, interpretat de Ryan Gosling. Kevin Bacon va juca rolul unui coleg de serviciu al personajului interpretat de Julianne Moore, cu care aceasta va avea o aventură. Filmările pentru acest proiect realizat de studiourile Warner Bros. vor debuta către sfârşitul lunii aprilie. John Recqua şi Glenn Ficarra vor asigura regia filmului. În martie, Kevin Bacon a terminat filmările pentru “Elephant White”, un lungmetraj turnat în Thailanda. În 2010, actorul american a fost recompensat cu premiul Sindicatului Actorilor Americani, pentru rolul din filmul de televiziune realizat de postul HBO “Taking Chance”.

Jason Priestley, cunoscut pentru rolul Brandon Walsh din “Beverly Hills 90210”, revine pe micile ecrane în acest an, în rolul lui Fitz, un carismatic vânzător de maşini second hand, în serialul de comedie neagră “Call Me Fitz”, ce va fi produs în Canada şi difuzat în premieră în această ţară. Anunţul a fost făcut la Cannes, în cadrul târgului de televiziune MIPTV, chiar de actorul Jason Priestley, care este şi regizor al serialului şi de producătoarea şi scenarista Sheri Elwood. Serialul de comedie are 13 episoade de câte o jumătate de oră şi îl are în centrul acţiunii pe Fitz, un dealer de maşini second hand gata oricând pentru o aventură sexuală şi având probleme cu drogurile, ceea ce împinge limitele comportamentului său puţin prea departe în raport cu morala comună. După ce ratează un test drive în urma căruia clientul său - o femeie - intră în comă, în ecuaţie apare Larry, un coleg vânzător care îi este opus ca stil şi moravuri şi care tinde a fi conştiinţa lui Fitz. Jason Priestley a declarat la conferinţa de presă de la Cannes că a folosit ca model pentru rolul său nişte persoane din anturajul său, care nu ştiu, însă, că au constituit o sursă de inspiraţie.

Pe vremuri de criză se impun măsuri de criză. Astfel, “Dune”, “Godzilla” şi “Red Sonja” se numără printre filmele care, deşi au dezamăgit publicul şi criticii, vor avea parte, în următorii ani, de remake-uri ce mizează pe o nouă distribuţie şi pe regizori consacraţi ca “fabrici de bani” la Hollywood. Un alt remake aflat pe lista priorităţilor de la Hollywood este “The Black Hole”. Turnat în 1979, de studiourile Disney, ca replică la impresionantul “Star Wars / Războiul Stelelor”, filmul a avut o distribuţie de cinci stele formată din Anthony Perkins, Maximilian Schell şi Robert Forster şi un buget destul de consistent pentru acea vreme, 20 de milioane de dolari. Încasările, însă, nu au atins aşteptările, rămâne de văzut ce va reuşi remake-ul la care lucrează deja cineastul Joseph Kosinski. Şi basmul clasic “Peter Pan” va fi transpus în animaţie 3D, în cadrul unui proiect în valoare de 13,4 milioane de dolari, realizat de compania indiană DQ Entertainment, pentru radiodifuzorul public francez France Televisions. Noua producţie se numeşte “The New Adventures of Peter Pan”. France Televisions, compania care achiziţionează cele mai multe conţinuturi animate din Europa, a produs, deja, unele francize de animaţie foarte interesante, precum “Garfield”, “Tintin” şi “Lucky Luke”. Realizarea animaţiei 3D după basmul “Peter Pan” marchează continuarea colaborării dintre DQE şi Method, care lucrează deja la producţia animaţiilor “Micul prinţ”, “Iron Man 2” şi “Charlie Chaplin”.

Taguri articol


12